glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Castelul Corvinilor are din ce în ce mai mulţi vizitatori

Până în urmă cu 10 ani, Castelul Corvinilor atrăgea cel mult 80.000 de turişti într-un an întreg. Acum, acest număr va fi atins în doar două luni, iulie şi august

Lista ţărilor de provenienţă ale turiştilor străini care vin la Hunedoara pentru castel se lungeşte şi ea şi nu mai este dominată atât de autoritar de Ungaria, cum se întâmpla până în urmă cu doi, trei ani. Polonezii, sârbii, şi chiar japonezii se adaugă pe lista oaspeţilor din străinătate care vin constant să vadă obiectivul gotico-renascentist cu dublă funcţionalitate, civilă şi militară, alături de turişti din Austria, Germania, Lituania, Spania sau Italia

De aproape trei ori mai mulţi

În 2013, numărul vizitatorilor Castelului Corvinilor a făcut un salt spectaculos, de la 87.000 în 2012 la 257.000. Încasările au crescut şi ele pe măsură, mai ales după ce Consiliul Local a decis dublarea tarifelor de vizitare, de la 790.000 de lei în 2012 la 2,3 milioane de lei anul trecut. Pentru 2014, administratorii Castelului se aşteaptă ca numărul turiştilor să depăşească pragul de 350.000. De fapt, doar în iulie, anul acesta, la Castel s-au vândut 42.000 de bilete de intrare, iar bilanţul lunii august va fi de aproximativ 55.000. Dacă trendul ascendent al numărului de vizitatori se menţine, până la finele acestui an Castelul Corvinilor va băga în vistieria Primăriei cel puţin 3,5 milioane de lei. Saltul dintre anul 2012 şi anul 2013 cred eu că se datorează unei promovări mai intense, în special în mediul on-line. Niciun turist din afara ţării, sau din oraşe ale României situate la distanţe mari, nu vine la Castelul Corvinilor dacă nu are posibilitatea să vadă două – trei fotografii pe un site. Un alt factor important este turismul ecumenic din ce în ce mai intens la Prislop. Cine ajunge până la mormântul Părintelui Arsenie Boca, vine apoi şi până la Hunedoara. Fenomenul are loc şi invers”, spune directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Costin Tinca.

400.000 – noua ţintă

Situaţia s-a schimbat şi în ce priveşte naţionalitatea vizitatorilor. Cu 10 ani în urmă doar 40 la sută dintre turişti erau români, restul venind din străinătate, majoritatea din Ungaria. Acum turiştii unguri mai reprezintă doar 10 la sută din numărul total de vizitatori. 80 la sută sunt români, restul de 10 la sută fiind constituit mai ales de turişti din Austria, Germania şi, mai nou, Polonia şi chiar Japonia. Cel puţin în această vară, în fiecare zi de miercuri un autocar cu turişti japonezi „trimişi” la Hunedoara de o agenţie din Croaţia ajunge la Castel. „Ne dorim ca la anul să depăşim clar pragul de 400.000 de turişti. La începutul lunii mai vom găzdui «Târgul European al Castelelor», manifestare în urma căreia detalii despre Castelul Corvinilor vor ajunge la şi mai mulţi potenţiali vizitatori, din România şi de pe continent”, adaugă managerul obiectivului turistic.

Apar indicatoarele pe autostradă

Costin Tinca mai spune că, în sfârşit, demersurile aleşilor locali pentru semnalizarea rutieră corectă a Castelului Corvinilor au dat roade. Zilele acestea se lucrează la montarea a patru panouri – indicator pe Autostrada Deva – Orăştie, în zona nodului rutier de la Simeria, iar alte şase panouri vor fi amplasate pe DN 7, astfel încât turiştii să ajungă mai uşor la Hunedoara.

De câteva zile a fost pusă în funcţiune şi parcarea cu plată de 4.000 de metri pătraţi de lângă Castel, însă spaţiul este neîncăpător, maşinile şi microbuzele cu turişti formând cozi la intrare şi pe drumul spre Zlaşti, ori Răcăştie.

Dispar nunţile în castel, rămân doar cununiile

La ultima şedinţă de Consiliu Local, când s-a prezentat propunerea divizării Muzeului Castelul Corvinilor în două entităţi (castelul în sine să rămână în subordinea primăriei, iar partea de cercetare-conservare să se constituie într-un muzeu nou, cu personalitate juridică), primarul Viorel Arion a anunţat că petrecerile de nuntă în castel sunt de domeniul trecutului: „Este total neproductiv să închidem castelul câte un week-end întreg şi să pierdem încasări de 50-60-70.000 de lei ca să încasăm o taxă de închiriere de 20.000 de lei. Trebuie să găsim o soluţie, eventual să ne gândim la o sumă consistentă pentru cine ar vrea o nuntă în castel”, a declarat Viorel Arion. Administratorii edificiului medieval menţionează însă că vor fi permise în continuare cununiile (civile şi religioase) în Castelul Corvinilor.

Back to top button