Casa de Cultură Hunedoara e victima unui blocaj administrativ. Primarul Hunedoarei arată cu degetul spre angajaţii Consiliului Judeţean
Nici la ora actuală, Consiliul Judeţean nu are o soluţie clară pentru a finaliza lucrările de renovare a imobilului cultural. Asta deşi, în toamna anului trecut, reprezentanţii CJ vorbeau despre un nou studiu de fezabilitate şi un nou proiect tehnic care ar fi urmat să fie întocmite „peste iarnă”. Nu s-a ajuns la niciun rezultat concret, pentru că încurcătura, în loc să se disipe, pare să se accentueze.
Casa de Cultură din Hunedoara a intrat într-un proces de renovare în 2010, iniţiat şi finanţat de Consiliul Judeţean. A fost redeschisă în 2013, dar închisă printr-o dispoziţie a ISU Hunedoara în decembrie 2015. Aşa s-a aflat apoi că imobilul are o instalaţie de stingere a incendiilor, dar aceasta ar fi trebuit să se alimenteze dintr-un bazin plătit, însă inexistent în realitate. Aici s-au blocat lucrurile în vara anului 2016.
În toamna lui 2017, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Daniel Andronache, spunea că se lucrează la un nou studiu de fezabilitate, apoi la un un proiect tehnic, mai ales că Primăria Hunedoarei solicita o serie de lucrări suplimentare faţă de proiectul iniţial, început în 2010.
Subiect reactivat la o conferinţă politică
Sâmbătă, la Conferinţa Judeţeană a PSD, în luarea sa de cuvânt, primarul Dan Bobouţanu l-a întrebat pe preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, dacă nu cumva a invitat membrii PSD în Sala Teatrului de Artă Deva ca să le arate că aşa va arăta şi cea a Casei de Cultură din Hunedoara.
Contactat ieri de „Glasul Hunedoarei”, Bobouţanu a declarat: „Situaţia de la Casa de Cultură din Hunedoara este neschimbată, dar situaţia se datorează în mare măsură Consiliului Judeţean. Din punctul meu de vedere iţele poveştii de acolo au fost încâlcite cu bună ştiinţă de unii angajaţi ai Consiliului Judeţean. Unii au ieşit la pensie, alţii mai sunt încă pe funcţii şi îşi dezinformează şefii când vine vorba de acest subiect, din motive doar de ei ştiute. Ştiu însă că noi avem un imobil care ar trebui să fie funcţional la standardele lui 2018, care nu mai sunt aceleaşi cu cele din 2011. În plus (faţă de proiectul iniţial), cred că trebuie reparate ambele scene, cu toate instalaţiile conexe, înlocuite toate reţelele, inclusiv cele electrice, trebuie înlocuite scaunele, care sunt aceleaşi din 1958, de când a fost inaugurată şi trebuie zugrăvit din nou exteriorul. Trebuie să spună cineva „STOP”, apoi făcut un alt proiect care să cuprindă toate aceste lucruri”.
Juriştii sunt puşi să găsească o soluţie
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Daniel Andronache, spune că nu doreşte să comenteze afirmaţiile lui Bobouţanu referitoare la funcţionarii din CJ care ar avea interesul ca situaţia de la Casa de Cultură să nu fie lămurită. În ce priveşte continuarea proiectului, Andronache spune că a mai intervenit o schimbare: „Între timp, a apărut o decizie a Curţii Constituţionale referitoare la parteneriate, care spune că nu e deloc în regulă ca, într-o astfel de colaborare, doar unul dintre parteneri să contribuie cu bani. Pe partea tehnică au loc discuţii dese între direcţiile tehnice din Consiliul Judeţean şi Primăria Hunedoara. Aşteptăm însă o cale de urmat de la juriştii noştri. Trebuie armonizate mai multe prevederi legale. Vrem să ştim dacă putem continua în baza vechiului parteneriat cu Primăria Hunedoarei şi în ce condiţii, sau dacă e nevoie de încheierea unui nou parteneriat. Pe partea de buget, pentru acest an este prevăzut 1 milion de lei, astfel încât lucrările să poată reîncepe la acel obiectiv”.







3 Comments