Carmen Cartaş: “2011, a fost, poate, cel mai bun an din carieră”
Reîntoarsă de aproape o săptămână de la Campionatul Mondial de handbal feminin din Brazilia, inter-ul stânga al Cetăţii, Carmen Cartaş, vorbeşte într-un interviu exclusiv pentru Glasul Hunedoarei, despre atmosfera din sânul echipei naţionale, despre dezamăgirea de a nu fi jucat mai multe meciuri în America de Sud şi despre ce a însemnat anul ce tocmai se încheie pentru ea.
Doar cinci minute şi un gol în prima repriză a jocului cu Cuba. Atât a prins golgheterul de anul trecut al Ligii Naţionale la turneul final din ţara cafelei. Răuvoitorii ar spune că a fost doar o simplă excursie, însă Carmen, deşi uşor dezamăgită, vede doar partea plină a paharului: “importantă e prezenţa în sânul lotului naţional şi experienţa acumulată în timpul unui turneu la care au participat cele mai bune reprezentative din lume”.
“Bucuria convocării la naţională s-a diminuat simţitor, odată ajunsă la Mondiale”
Rep.: Ai jucat doar cinci minute la acest mondial, înainte de pauza meciului cu reprezentativa Cubei. Simţi că meritai mai multă atenţie din partea selecţionerului?
C.C: Sigur că sunt foarte dezamăgită că nu am fost folosită în mai multe jocuri, însă dacă aceasta a fost opţiunea antrenorului nu am avut cum să mă opun. Aşa a văzut dânsul echipa. Am fost foarte fericită când am primit convocarea şi când am înţeles că voi fi păstrată în lotul pentru Brazilia, însă acest sentiment s-a diminuat pe măsură ce am văzut că nu voi intra pe parchet.
Rep.: Mulţi sunt de părere că ai fi putut fi o piesă de bază în echipă. ţi-au explicat antrenorii de ce nu ai fost folosită mai mult?
C.C: Le mulţumesc pentru aprecieri. Sincer, nu mi-a fost oferită nici o explicaţie pentru faptul că nu s-a apelat mai mult la mine. Acum nu ştiu dacă s-ar fi cuvenit acest lucru, până la urmă, cei de acolo ştiu ce au de făcut şi au o avut, cu siguranţă, o altă idee conturată în minte. Oricum, importantă este, de foarte multe ori, prezenţa în sânul lotului şi experienţa pe care o acumulezi în timpul unui turneu la care au participat cele mai bune reprezentative din lume. E răsplata pentru efortul şi munca depusă de-a lungul unui sezon.
“Atmosfera la echipă nu a mai fost ca în anii precedenţi”
Rep.: Au existat aşteptări mari înainte de start, dar jocul prestat n-a fost nici pe departe cel mai bun. Cum a fost atmosfera la echipă în tot acest timp?
C.C: N-aş putea spune că nu a fost o atmosferă bună, pentru că toată lumea a fost optimistă, însă nu pot spune că a fost la fel ca în anii precedenţi. Şi asta s-a simţit chiar de la primul meci. În mare parte din cauza presiunii care s-a pus pe echipă, pentru că toată lumea se aştepta la o medalie, dar şi pentru că, pentru multe dintre jucătoare aceasta era una din ultimele şanse să realizeze o performanţă notabilă sub tricolor. Nu ştiu dacă am stat prea bine la capitolul încredere, iar pe măsură ce vedeam că jocul nu iese, creştea frustrarea.
Rep.: Şi cei de acasă se aşteptau, normal, la alte rezultate. Aţi urmărit reacţiile din presa românească?
C.C: Nu prea. Oricum nu aveam nevoie să citim ceea ce se spune, pentru că simţeam şi noi că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui. Dar antrenorii au încercat să ne ţină departe, să ne dea încredere, să ne încurajeze, să ne spună că ne vom arăta adevărata valoare după meciurile din grupe. Din nefericire, nu a fost aşa.
Rep.: Şi ne-a învins Croaţia, paradoxal, în cel mai bun meci al nostru. Chiar dacă ai văzut majoritatea meciurilor de pe banca de rezerve, care ţi s-a părut cel mai puternic adversar?
C.C: De departe Franţa. Şi nu pentru că ne-a învins la 19 goluri diferenţă, ci pentru că practicau, cel puţin după părerea mea, un handbal total. Se vedeau foarte repede pe teren, combinau în mare viteză, şi-au meritat pe deplin locul în finală. De altfel, eu pe naţionala Franţei am pariat că va câştiga CM, mai ales după ce au eliminat şi Rusia. Dar au dat în ultimul act de Norvegia, o altă super-echipă.
“A fost un an foarte bun”
Rep.: Lăsând puţin deoparte prezenţa la Mondial, anul acesta a fost unul plin pentru tine. Ai ieşit golghetera Ligii Naţionale, ai intrat, din nou, în vizorul selecţionerului. E 2011 cel mai bun an din carieră?
C.C: Din punct de vedere al rezultatelor pe plan personal, cu siguranţă. Titlul de golgheter a însemnat foarte mult pentru mine, iar prezenţa la Mondialele din Brazilia a fost cireaşa de pe tort. Din punct de vedere al jocului, cred că se putea mai bine. De altfel, sper să progresez să îmi ajut mai mult echipa şi să rămân în acelaşi timp în aria de selecţie a Naţionalei.
Rep.: Anul acesta la Sao Paolo, anul viitor la Londra?
C.C: Orice sportiv visează să ajungă la Jocurile Olimpice, aici totul depinde de mine. Sper să mă ocolească accidentările şi să continui evoluţiile bune în aşa fel încât domnul Voina, sau oricine va conduce echipa României în viitor, să apeleze la serviciile mele. Ne va fi însă foarte greu în turneul pre-olimpic.
Rep.: Te gândeşti să te desparţi de Cetate?
C.C: Deocamdată nu. Am contract valabil până în vară, de abia atunci voi vedea ce va urma. Am câteva oferte concrete, însă momentan mă simt foarte bine la Deva şi vreau să continui aici pentru că sunt de părere că putem mai mult decât locul opt. Mi-aş dori să văd mai multă lume la meciurile noastre de anul viitor. Până atunci, profit de ocazie şi le urez tuturor suporterilor şi iubitorilor handbalului Sărbători cât mai fericite.
230 de goluri a reuşit Carmen Cartaş în sezonul precedent al Ligii Naţionale, lucru ce i-a adus titlul de golgheter al campionatului. După opt etape scurse din actuala ediţie a întrecerii interne, inter-ul stânga al Cetăţii ocupă locul secund în topul marcatoarelor, cu 67 de reuşite.
5 minute a bifat “nouarul” Devei la turneul final din Brazilia, timp în care a reuşit să marcheze şi un gol în poarta Cubei.
Radu Voina: “Rezervorul handbalului românesc se goleşte”
,,Am avut o evoluţie care ne-a dezamăgit în principal pe noi, care am fost acolo. Ne-am dat seama pe parcursul competiţiei că nu putem face treabă bună. Faptul că am venit mai devreme acasă decât a fost prevăzut, pe 14 decembrie în loc de 20, dovedeşte că obiectivul nu a fost îndeplinit. Mulţi au declarat că nu eram pregătiţi pentru o finală. Iată concluzia tristă, că nu a fost cazul. Şi ceea ce se anticipa de mult timp, că rezervorul handbalului românesc se goleşte, s-a dovedit a fi o realitate. Va fi foarte greu să ne calificăm la JO având în vedere că turneul se va juca în Franţa”.






