glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Carambol pe Autostrada Deva-Sibiu

Șapte oameni răniți, șase mașini distruse

Șapte oameni au fost răniți duminică seara în urma a două accidente produse pe Autostrada A1 Deva – Sibiu. Şase maşini au fost implicate, iar în urma coliziunilor, doi oameni au fost încarcerați în autoturisme. Carambolul s-a petrecut la kilometrul 340 în zona localității Gelmar pe sensul Orăștie- Deva, din cauza neatenției și a nerespectării distanției regulamentare.

Primul accident a fost produs de o tânără de 26 de ani, din Galaţi, care, din neatenţie, a acroșat un microbuz condus de un devean de 45 de ani. În urma impactului, două persoane din autoturism au fost grav rănite. „La momentul intervenției pompierilor oamenii erau răniți, însă conștienți și colaborau cu echipajele medicale. Victimele accidentului au fost asistate de două echipaje ale pompierilor din Deva și Orăștie și de alte două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara. În sprijinul oamenilor răniți, pompierii au adus la locul accidentului o autospecială de transport pentru victime multiple, iar pentru evitarea izbucnirii unui incendiu la autoturismele implicate în tamponare, pompierii au adus și două mașini cu apă și spumă de la Detașamentele Deva și Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. La scurt timp de la producerea primului accident, un alt șofer a intrat cu mașina într- un autoturism oprit în coloană din cauza primului eveniment rutier. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul lovit a fost proiectat în alte trei autoturisme. În urma tamponării șoferul vinovat, doi pasageri din mașina condusă de acesta și o persoană care se afla în una dintre mașinile lovite au fost răniți. Circulația pe autostradă, pe sensul Orăștie- Deva, a fost blocată ore bune până la finalizarea cercetărilor făcute de poliție. Cele șapte victime au fost transportate la UPU Deva de către echipajele aflate la fața locului, iar polițiștii hunedoreni au întocmit dosare penale celor doi șoferi.

Back to top button