Diverse
Capace de la gurile de canalizare, furate de un minor
Un adolescent în vârstă de 16 ani, din municipiul Vulcan, a fost prins în flagrant de oamenii legii, în timp ce încerca să sustragă mai multe capace de la gurile de canalizare situate pe strada Traian din municipiu, marţi spre miercuri noaptea, în jurul orei 01:10. Poliţiştii au stabilit că suspectul a demontat trei capace metalice pe care intenţiona să le valorifice la un centru de colectare a fierului vechi, şi a acţionat împreună cu alţi doi suspecţi, care au fost identificaţi ulterior. De asemenea, poliţiştii vulcăneni vor continua cercetările pentru a stabili dacă suspecţii au mai comis şi alte fapte cu un mod de operare similar.





