Campionii şi-au văzut de treabă. Succes şi la Târgu Secuiesc
Autobergamo Deva a mai bifat un succes în Liga I. Liderii au învins, fără prea multe probleme, 4-1 (1-0), în deplasare, pe KSE Târgu Secuiesc şi sunt cu un pas mai aproape de a încheia sezonul regulat pe prima poziţie.
Cu Vlad Iancu, Robert Lupu, Cristi Matei şi Florin Ignat întorşi de la acţiunea Naţionalei în Turcia, cu doar 24 de ore înainte de startul jocului de la Târgu Secuiesc – şi, în continuare, fără Robert Matei, accidentat – alb-vişiniii au forţat exact cât trebuia pe terenul ocupantei locului şapte, de unde au venit cu toate punctele. Lupu – de două ori, Ignat şi Moţ au punctat pentru Autobergamo, care va juca, la finele săptămânii, tot în deplasare, pe terenul codaşei Clujana Cluj-Napoca.
Rezultatele rundei şi clasamentul actualizat, aici.






