glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Campionatul Realsport a ajuns la jumătatea întrecerii în grupe

Sârşitul săptămânii trecute a programat meciurile etapei a şasea din Campionatul Realsport de Minifotbal Amatori Deva, sezonul 2017 – 2018. Am avut parte de rezultate scontate, semn că favoritele şi-au intrat în ritm şi vor să evite paşii greşiţi, miza fiind intrarea în ligile valorice superioare după faza grupelor.

Înainte de a trece în revistă rezultatele şi implicaţiile lor, aşa cum v-am obişnuit, iată bilanţul cifric al rundei. Din nou a existat un dezechilibru între cele două serii în privinţa eficacităţii: dacă în Seria 1 s-au înscris 35 de goluri în 5 partide, adică o medie de exact 7 goluri pe meci, în Seria 2 s-au marcat 58 de goluri în 6 partide, însemnând 9,66 goluri pe meci.

Derbyul Seriei 1 s-a amânat

Să spunem înainte de toate că mult aşteptata confruntare între primele două clasate ale seriei, Sporting şi Boromir, a fost amânată pentru vinerea aceasta (3 noiembrie, ora 19), deoarece formaţia Boromir a participat la Cupa Magic Iaşi. Chiar şi aşa, cele două rivale au rămas pe primele locuri ale seriei şi e foarte posibil ca rezultatul restanţei dintre ele să decidă prima clasată la finalul întrecerii.

În restul etapei a şasea din Seria 1 favoritele au obţinut victorii pe linie, cu excepţia ultimei confruntări, cea dintre Electroconat şi Comsid. Aceasta s-a încheiat la egalitate, 3 – 3, rezultat care a convenit evident celorlalte pretendente la un loc între primele patru. În rest Bayern, Doctorii, Alaska şi Tinerii şi-au câştigat mai greu sau mai uşor meciurile susţinute sâmbătă şi continuă lupta pentru prezenţa în Liga A.

În clasament conduce în continuare Sporting cu maxim de puncte, 15, urmată de Boromir (ambele cu câte un joc mai puţin disputat) şi Bayern Deva cu câte 13 puncte, Doctorii 12, Alaska 10, Tinerii 9, Electroconat şi Comsid câte 8 (egalul dintre ele le-a costat căderea în clasament). Pentru locul 9, ultimul care asigură participarea în Liga B, se bat Portocala Mecanică cu 6 puncte, MDS Deva şi Templierii cu câte 3, pe ultima poziţie în serie fiind Securit Grup cu zero puncte.

Cele mai interesante jocuri din etapa viitoare par a fi Boromir (locul 2) – Electroconat (locul 7) şi mai ales Tinerii (locul 6) – Alaska (locul 5), dispută directă care poate răpi învinsei şansele la Liga A.

Taylor şi Pera sunt marile beneficiare ale rundei în Seria 2

Dacă City Taxi îşi continuă netulburată marşul triumfal prin campionat, obţinând cea de-a şasea victorie în tot atâtea partide  disputate, un lejer 10 – 4 cu ABS Decor, urmăritoarele sale au înregistrat rezultate contradictorii. Singura care pare a ţine pasul cu liderul este Taylor Red & LPG, care a zdrobit a doua clasată înaintea etapei, pe FC Corona, cu 8 – 2 şi a urcat în locul acesteia. Victorii importante au obţinut RGI & ECP în faţa Mureşului şi Pera BMW împotriva celor de la Micro 15, meciuri directe care pot conta enorm la final în stabilirea ierarhiei.

În clasament s-au produs modificări mai ales în zona de mijloc. Conduce City Taxi cu 18 puncte, urmată de un grup compact alcătuit din Taylor Red & LPG (cu un joc mai puţin), RGI & ECP şi FC Corona cu câte 12 puncte, Micro 15 şi Pera BMW (un joc mai puţin) cu câte 10. În continuare se situează Grawe Deva, ABS Decor şi Heidelberg Cement (un joc mai puţin) cu câte 7 puncte, Mureşul 5, Unirea 3, FizzBar 1 (toate trei cu un joc mai puţin) şi Azaria zero puncte.

Duminica viitoare Seria 2 are în program drept capete de afiş FC Corona (locul 4) – Pera BMW (locul 6) şi în special derbyul primelor două clasare, City Taxi – Taylor Red & LPG.

Rezultate Seria 1

sâmbătă, 28 octombrie:

MDS Deva – Doctorii 3 – 7

Securit Grup – Tinerii 2 – 5

Alaska – Portocala Mecanică 4 – 0

Templierii – Bayern Deva 3 – 5

duminică, 29 octombrie:

AS Electroconat – Comsid 3 – 3

Sporting – Boromir se joacă vineri, 3 noiembrie

 

etapa viitoare

sâmbătă, 4 noiembrie

Bayern Deva – MDS Deva

Comsid – Templierii

Boromir – Electroconat

Portocala Mecanică – Sporting

Tinerii – Alaska

duminică, 5 noiembrie

Doctorii – Securit Grup

 

Rezultate Seria 2

sâmbătă, 28 octombrie:

ABS Decor – City Taxi 4 – 10

Taylor Red & LPG – FC Corona 8 – 2

duminică, 29 octombrie:

Azaria – Heidelberg Cement 2 – 3

Mureşul – RGI & ECP 2 – 6

Grawe Deva – FizzBar 7 – 4

Pera BMW – Micro 15 6 – 4

Unirea a stat

 

etapa viitoare

sâmbătă, 4 noiembrie

Unirea – Grawe Deva

duminică, 5 noiembrie

Micro 15 – Mureşul

Corona – Pera BMW

City Taxi – Taylor Red & LPG

Heidelberg Cement – ABS Decor

FizzBar – Azaria

Back to top button