Campionatul Judeţean, cu doar 14 echipe: Dacia Orăştie a aruncat prosopul
Campionatul Ligii a IV-a Hunedoara la fotbal va alinia la start în acest sezon doar 14 echipe şi este programat să înceapă în data de 29 august, odată cu startul Ligii a treia.
Asta au stabilit, la finalul săptămânii trecute, reprezentanţi tuturor cluburilor din judeţ, în cadrul şedinţei Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara. Spre deosebire de ediţiile precedente, Dacia Orăştie este echipa care şi-a anunţat, în mod oficial, retragerea din campionat, după ce în ultimele sezoane a fost o prezenţă constantă în acest eşalon, odată cu retrogradarea din liga a treia.
CNS „Cetate” va avea „satelit”
În schimb, ca un element de noutate, Deva va fi reprezentată şi în Liga a IV-a. Conducerea a decis să înscrie o echipă secundă în întrecerea „păstorită” de AJF, pentru ca juniorii şi cei care nu prind lotul echipei din Liga a treia să poată evolua aici. Nici în acest sezon, cele două câştigătoare ale Ligii a V-a nu vor evolua un eşalon mai sus, dar vor avea posibilitatea să se dueleze direct în acest an. Şi asta pentru că ultima divizie fotbalistică din judeţ va fi formată dintr-o singură serie, care va avea între 16 şi 18 echipe. În plus, la cererea majorităţii echipelor s-a decis ca începerea noului sezon competiţional să fie programată pe data de 29 august şi nu pe 22 august aşa cum se anunţase iniţial. De asemenea, baremurile de arbitraj au rămas la fel ca şi cele din sezonul trecut. În şedinţa AJF Hunedoara s-a mai stabilit ca postul de vicepreşedinte al Asociaţiei, rămas liber după decesul lui Neluţu Pantelimon, să fie luat de Vasile Scurtu, preşedinte al Minerului Uricani.






