Campanie de voluntariat: „Haideţi, să curăţăm Deva împreună!”
Primăria Municipiului Deva şi S.C. Salubritatea S.A. Deva dau startul curăţeniei de primăvară. Acestea chemă alături de ele voluntari, într-o campanie care își propune să curețe municipiul de toate gunoaiele.
„În săptămâna 13-19 martie 2017 vrem să facem oraşul <lună>!”. Așa suna începutul unei invitații făcute de Primăria Deva, pentru a curăța orașul de gunoiele care îl sufocă. Scopul evenimentului este curăţarea tuturor cartierelor, spaţiilor verzi, străzilor şi parcurilor din municipiu de deşeurile aruncate la voia întâmplării, în natură, dar şi conştientizarea păstrării curăţeniei de către toţi locuitorii oraşului. „Vă invităm să vă alăturaţi demersului nostru. Aşteptăm voluntari din tot oraşul, grupuri de elevi, organizaţii, companii, angajaţi ai instituţiilor publice, asociaţii de proprietari/locatari, jurnalişti, rude, prieteni, vecini, cunoscuţi sau orice simplu cetăţean care vrea să trăiască într-un oraş curat. Haideţi să curăţăm Deva împreună! Trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, iar prin exemplul nostru, să-i educăm şi pe alţii, pentru o ţară curată”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva. Organizatorii evenimentului pun la dispoziţie saci pentru gunoi, mănuşi şi utilaje de colectare a deşeurilor. Toţi cei care doresc să participe la campania de curăţenie, sunt rugaţi să-şi anunţe participarea prin email, la adresa relații.presa@primariadeva.ro, sau printr-un mesaj transmis la linia telefonică non-stop TelVerde 0-800-800-382 (apel gratuit din orice de reţea), până vineri, 10 martie 2017. Cei mai harnici participanţi la campania de curăţenie vor fi premiaţi.







2 Comments