glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Campania agricolă de primăvară, în linie dreaptă. Agricultorii vor semăna culturi pe aproximativ 45.000 ha

Agricultorii din judeţul Hunedoara sunt în plină campanie agricolă de primăvară. În acest sezon, hunedorenii și-au propus să însămânţeze aproximativ 45.000 de hectare de pământ cu porumb, cartof, floarea-soarelui, orzoaică de primăvară sau ovăz.

Vremea frumoasă din ultimele săptămâni i-a făcut pe agricultorii hunedoreni să demareze lucrările specifice acestei perioade. După ce au făcut ultimele revizii la tractoarele și utilajele agricole din dotare și s-au aprovizionat cu semințe, îngrășăminte chimice și erbicide au început și ararea și însămânțarea pământului. Lucrările propriu-zise au început în luna martie, dar din cauza schimbărilor de temperaturi și a sărbătorilor pascale acestea au fost întrerupte. Totuși, încă de săptămâna trecută lucrările au fost reluate și au intrat în linie dreaptă. Potrivit reprezentanților Direcției pentru Agricultură Hunedoara, până la această oră a fost încheiată însămânțarea cartofilor timpurii și extratimpurii, ovăzului și orzoaicei de primăvară. „Pentru campania agricolă de primăvară se preconizează că va fi însămânțată o suprafață de 44.500 ha. Interesul cel mai sporit în această campanie este acordat porumbului, fermierii urmând să însămânțeze 20.100 ha cu această cultură. De asemenea, hunedorenii vor mai semăna grâu de primăvară pe o suprafață de 400 ha, ovăz – 1800 ha, orzoaică – 1200 ha, floarea-soarelui – 1200 ha, cartofi – 7.500 ha, legume – 5.000 ha, sfeclă de zahăr – 100 ha, mazăre – 20 ha. Avem suficientă umiditate în sol, terenul este propice pentru lucrări, iar oamenii au început să însămânțeze chiar și culturile prășitoare (porumbul). În plus, s-a cam încheiat semănarea cartofilor timpurii și extratimpurii, ovăzului și a orzoaicei de primăvară, deci lucrările sunt în linie dreaptă. Sperăm să nu plouă pentru ca oamenii să poată lucra pământul, iar campania agricolă să se desfășoare conform planului”, a declarat directorul DA Hunedoara, Călin Petru Marian.

Back to top button