glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Calvarul de pe DN 76 revine în martie şi persistă până la toamnă

Mai puţin de 40 la sută din lucrările de reabilitare a DN 76 au fost realizate până acum. Odată cu încălzirea vremii, muncitorii vor reapărea pe porţiunea DN 76 între Şoimuş şi Brad. La fel se va întâmpla şi cu semafoarele care vor dubla durata unei călătorii între cele două localităţi.

Tronsonul de 30,5 kilometri dintre Şoimuş şi Brad este reabilitat de asocierea Selina – Doprastav. Contractul a fost semnat pe 12 noiembrie 2013, dar constructorii nu au putut începe lucrul efectiv decât în vară, pentru că Ministerul Transporturilor şi CNADNR au întârziat eliberarea autorizaţiilor de construcţie. Termenul iniţial de finalizare a lucrării era noiembrie 2014, dar întârzierea provocată de lipsa autorizaţiei amintite face ca noul termen să fie iunie 2015. Probabil nici acesta nu va fi respectat pentru că trebuie stabilite soluţii tehnice pentru trei dintre podeţele de pe traseu. Reprezentanţii Selina au declarat însă pentru „Glasul Hunedoarei” că, dacă nu apar probleme neprevăzute şi vremea e bună, lucrarea va fi gata în august, anul acesta.

Reapar semafoarele

„Din cei 30 de kilometri am turnat deja primul strat de asfalt pe 15,35 la sută din totalul lungimii de rigole ce trebuie construite. Pe traseu sunt în total 120 de podeţe care trebuie refăcute. 30 dintre ele au fost executate”, spune managerul de proiect din cadrul Selina, Liviu Cosmei. Acesta adaugă că, din martie încolo, vor reapărea semafoarele cu ajutorul cărora se va închide câte un sens de mers: „altfel nu avem cum să procedăm pentru că sunt porţiuni destul de importante pe care trebuie făcută fundaţia drumului. În ce priveşte rigolele, vă asigur că nu vor mai fi probleme cum au fost în vara trecută la Şoimuş (unde zeci de localnici, vreme de două luni, nu au putut intra cu maşinile, ori căruţele, în curţi – n.red.)”. Liviu Cosmei spune că tot anul acesta se vor rezolva şi problemele legate de accesul pe proprietăţile de la marginea drumului. „Solicităm puţină răbdare, pentru că nu putem să facem intrările-ieşirile pe şi de pe proprietăţi până nu turnăm toate cele trei straturi de asfalt de pe carosabilul drumului”.

Proiect împărţit în patru

Reabilitarea celor 83 de kilometri ai DN 76  Deva – Oradea (care se află în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara – căreia îi este arondat şi judeţul Hunedoara) costă aproximativ 90 de milioane de euro, conform celor patru contracte iniţiale pentru tot atâtea loturi de lucrări. Reabilitarea a început în 2012 cu tronsonul de 14 kilometri dintre Vârfurile şi Groşi, unde suma contractată iniţial a fost de 170 de milioane de lei. Porţiunea de 14 kilometri dintre Ioneşti şi Vârfurile a intrat în lucru anul trecut şi a fost contractată pentru 42,8 milioane de lei. Lotul de lucrări dintre Brad şi Ioneşti este executat de PORR BAU GmbH, cu o valoare iniţială a contractului de 65 de milioane de lei, iar cel dintre Brad şi Deva de către asocierea Selina – Doprostav, cu o valoare iniţială a contractului de 105 milioane de lei fără TVA. Pe ultimele trei loturi amintite, lucrările au început abia în vara anului trecut.

90 de milioane de euro costă reabilitarea celor 83 de kilometri ai DN 76  Deva – Oradea.

Back to top button