Cadre militare ISU avansate în grad, la Deva
Cu prilejul zilei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, 203 cadre militare – 5 ofiţeri, 197 subofiţeri şi 1 maistru militar, în activitate, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă, s-au înaintat în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad.
Tot cu ocazia Zilei Naţionale a României pentru aprecierea faptelor deosebite săvârşite pe timpul misiunilor încredinţate sau în sprijinul acestora, a rezultatelor meritorii obţinute în procesul formării profesionale unui ofiţer i-a fost înmânată placheta onorifică a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă iar 4 ofiţeri au primit distincţia de serviciu – insigna simbol. Totodată, un maistru militar şi 8 subofiţeri au primit Distincţia de serviciu – insigna simbol, în timp ce, emblema de merit „Acţiuni umanitare”, clasa a III a a fost oferită unui subofiţer. Cu acest prilej, inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean spune că „înaintarea în gradul următor înainte de termen este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar care îşi vede recunoscută şi apreciată munca şi implicarea în acţiunile de protecţie si salvare a vieţii şi bunurilor precum şi în intervenţiile de stingere a incendiilor”.
Peste 11.000 de intervenţii în acest an
Inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara a prezentat și un raport al activității instituției pe care o conduce. Anul trecut, angajații ISU au intervenit în 8.694 de cazuri, media acestora fiind de 24 de cazuri pe zi. În 2014, în primele 11 luni ale anului, aceștia au intervenit în 11.892 de cazuri, cu o medie de 33 de cazuri pe zi. Tot anul trecut au fost salvate circa 5.000 de persoane
Peste 5.000 de vieți au salvat, anul trecut, angajații Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara”






