glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Cabluri electrice, furate de la o firmă de cablaje auto chiar de angajaţi

Trei bărbaţi din municipiul Hunedoara, angajaţi ai unei firme de cablaje auto din localitate, au fost prinşi de oamenii legii după ce au furat mai multe cabluri electrice liţate din incinta societăţii. Oamenii legii au intrat “pe fir” în urma unui apel telefonic, prin care o persoană anunţa că pe malul stâng al râului Strei, în zona satului Batiz, se observă fum, fiind posibil ca cineva să ardă cabluri electrice. “Poliţiştii s-au deplasat în zona indicată, unde au identificat două autoturisme, mai multe focare proaspete, iar la o distanţă de aproximativ 15 metri de cele două autoturisme, pe malul unei bălţi, în vegetaţie, au fost descoperiţi patru saci din rafie, în interiorul cărora se aflau deşeuri din cupru, provenind de la cabluri electrice liţate, în greutate totală de 110 kilograme”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Marius T., de 45 de ani, şi Florin M., de 43 de ani, însoţiţi de Marius A., de 44 de ani, toţi din municipiul Hunedoara, au furat din incinta unei societăţi comerciale din Hunedoara mai multe sacoşe conţinând cabluri electrice din cupru cu intenţia de a le valorifica la centre de colectare. De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că Marius T. era agent de pază, iar ceilalţi doi bărbaţi erau angajaţi ai societăţii prejudiciate. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, urmând ca partea vătămată, în urma inventarierii, să comunice prejudiciul cauzat.

Back to top button