glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Bronz pentru ştafeta hunedoreană la Campionatele Naţionale

La sfârşitul săptămânii trecute la Hunedoara s-au desfăşurat întrecerile din cadrul Campionatelor Naţionale de Nataţie pentru seniori, juniori şi tineret. Înotătorii de la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara au reuşit să obţină o medalie în proba de 4 X 50 metri mixt juniori, prin ştafeta compusă din Andrei Păduraru, Raul Bădărău, Norbert Maer şi Adrian Sava. Aceasta a realizat timpul de 1:58:11 şi a câştigat bronzul, terminând pe podium în urma ştafetelor de la CSŞ Reşiţa şi CSŞ 3 Suceava. Foarte aproape de o medalie a fost şi Ancuţa Păiuş, ea ocupând poziţia a patra în proba de 50 metri bras juniori şi în acelaşi timp locul 5 în finala B la seniori şi tineret. Tot Păiuş a mai avut un loc 5 la 100 metri bras juniori şi un loc 4 în finala B la seniori şi tineret.
Înotătorii hunedoreni de la Clubul Sportiv Şcolar Hunedoara sunt pregătiţi de antrenorii Anca Băjan şi Dan Ardelean.

Back to top button