glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateSportUltima oră

BREAKING NEWS! Titlu mondial adjudecat de hunedoreanul Avram Iancu

Organizația mondială a înotului WORLD OPEN WATER SWIMMING ASOCIATION, cu sediul în California, nu doar că a ratificat înotul sportivului hunedorean Avram Iancu UNIC în lume,  dar l-a și nominalizat pentru a fi desemnat Performance of the Year 2021(Performanța Anului 2021).

Avram a realizat un înot IMPOTRIVA CURENTULUI pe Dunăre ( adică în sus), în data de 9 septembrie 2021, reușind să parcurgă 26 de kilometri și să reziste 18 h și 30 de minute.

Pentru acest record, Avram Iancu a fost nominalizat, luna trecută, alături de alți 14 mari înotători ai lumii, pentru obținerea titlului ” Performance of the Year ” în lume.

Avram Iancu a fost nominalizat „pentru că este un aventurier creativ care este neobosit în urmărirea obiectivelor sale de înot în apă deschisă (a finalizat o traversare a Canalului Mânecii la a patra încercare) și pentru că este un ambasador și promotor personal al sportului, cu o bucurie cu adevărat profundă și un sentiment de apreciere pentru susținătorii săi și vremea imprevizibilă prin care trebuie adesea să înoate. De asemenea, a fost nominalizat pentru înotul de la București timp de 24 de ore și cel de la Timișoara pentru 12 ore pentru a ajuta copiii cu autism care doresc să înoate.” au spus cei de la WOWSA.

După primele două zile de vot hunedoreanul nostru, Avram Iancu, conducea detașat în fața rivalului brazilian José Eduardo do Amaral Ferreira, ocupantul locului secund. Votarea s-a încheiat pe data de 31 ianuarie.

În fața Braziliei, cu o populație de peste 11 ori mai mare ca a României – 212 milioane față de 19 milioane, am reușit să ne luăm revanșa, pentru înfrângerea din 1970 de la Cupa Mondială, în acest an, cu Performanța Anului Înot în ape deschise.

Este pentru prima dată în istoria premiilor World Open Water Swimming Association când titlul mondial “Performance of the Year (2021)” ajunge în ROMÂNIA, HUNEDOARA, PETROȘANI.

“După 8 ani de înot extrem în apele învolburate ale lumii, am reușit să realizez cea mai mare performanță în domeniu, ducând numele ROMANIEI pe cea mai înaltă treaptă a recunoașterii internaționale.
Mă bucur să știu că revoluția românească pe care am pornit-o la înotul în ape deschise în 7 august 2014, a determinat și pe alții români să înoate și să dezvolte acest sport.
Specialiștii de la WOWSA, cărora le mulțumesc, au sesizat performanța mea unică și au nominalizat-o ca atare.” a declarat Avram Iancu la scurt timp după aflarea rezultatelor finale.
Pe această cale îl felicităm pe campionul nostru, al Hunedoarei, al României – Avram Iancu! 
Back to top button