BREAKING NEWS. COD ROȘU DE INTERVENȚIE: Un microbuz, în care se afla o echipă de fotbal, implicat în accident, la Vețel
UPDATE:
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a emis, în urmă cu puțin timp un comunicat de presă cu privire la accidentul de circulație, produs sâmbătă, în Vețel. Polițiștii confirmă informația avută de „Glasul Hunedoarei”, potrivit căreia echipa de juniori a comunei Certej s-ar fi aflat în microbuzul implicat.
„În data de 06.08.2016, în jurul orei 10.00, un conducător auto în vârstă de 39 de ani, din Deva, care conducea un microbuz de transport marfă pe DN7, pe raza comunei Vețel, din direcția Arad-Deva, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un hunedorean de 65 de ani, în care se aflau 14 tineri fotbaliști ai unei echipe locale de fotbal (cu vârste cu prinse între 17 și 26 de ani), care se deplasau la un meci de fotbal, în localitatea Ilia. În urma evenimentului, cei doi conducători auto și cei 14 fotbaliști au fost transportați la spital, în vederea evaluării stării de sănătate și a acordării îngrijirilor medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în comunicatul emis de IPJ Hunedoara.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Accident teribil de circulație, pe DN7, la Vețel. Din câte se pare, este vorba despre un microbuz în care se afla echipa de fotbal de juniori, de la Certej, și de o dubiță. Potrivit medicilor, nicio persoană nu a decedat, iar răniții sunt transportați la spitalele din Deva și Hunedoara.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Drumul Național 7 este blocat total.







3 Comments