Braşoveanul Mihai Teacă a câştigat trofeul “Steluţele Cetăţii”
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Interjudeţean de Muzică Uşoară pentru Copii “Steluţele Cetăţii” a ajuns la final. Pe scena Casei de Cultură “Drăgan Muntean” din Deva au urcat 15 concurenţi în finală. Marele trofeu a fost câştigat de braşoveanul Mihai Teacă.
Ediţia cu numărul 11 a Festivalului “Steluţele Cetăţii” a adus în faţa publicului devean, la sfârşitul săptămânii trecute, tineri talentaţi, care şi-au demonstrat calităţile muzicale pe scenă, prin cântecele pe care le-au cântat. Participanţi la festival au fost din judeţele Arad, Bihor, Cluj, Iaşi, Braşov, Sibiu, Gorj, Hunedoara şi Alba. Concursul s-a desfăşurat pe trei categorii de vârstă: 5-8, 9-11 şi 12-14 ani, iar din judeţul Hunedoara au participat 23 de copii. Din cei 38 de participanţi la festival, doar 15 au plecat acasă cu premii şi diplome. Marele Trofeu al Festivalului a revenit lui Mihai Teacă, în vârstă de 12 ani, din Făgăraş. “A fost un concurs minunat, la care m-am simţit foarte bine. Emoţii nu prea am avut, iar atmosfera a fost extraordinară. Piesa care am cântat-o în concurs am pregătit-o timp de trei săptămâni şi pot să spun că sunt foarte fericit de rezultat şi că am câştigat acest trofeu”, a precizat Mihai Teacă. În alegerea “steluţelor”, membrii juriului au avut în vedere calităţile vocale şi interpretative ale concurenţilor, conţinutul pieselor, vestimentaţia şi mişcarea scenică. Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură “Drăgan Muntean”, Palatul Copiilor din Deva şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi a fost sponsorizat de Avis 3000, Garanti Bank, Alpin, Miracol Chimindia şi Maestro Simpan.
Categoria 5-8 ani
I – Maria Botoancă,Vulcan
II – Iuliana Şorlea,Cluj-Napoca
III – Anisia Curtean,Băcia
Menţiune – Sidonia Miruna Fazekaş, Hunedoara
Categoria 9-11 ani
I – Amalia Ioana Popa, Oradea
Denisa Oncea, Petrila
II – Dominique Simionescu, Sibiu
Ştefan Negrea, Petroşani
III – Daria Maria Groza, Simeria
Raisa Maria Bulf, Petroşani
Categoria 12-14 ani
I – Andreea Popa, Cluj-Napoca
II – Larisa Diana Tomescu, Orăştie
III – Florina Petrea, Cluj- Napoca
Menţiune- Anca Ioana Baltac, Vulcan






