glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Brădenii îngheaţă în continuare

Brădenii tremură în continuare în case, chiar dacă municipalitatea a primit banii alocaţi de la Guvern pentru încălzirea locuinţelor. Dacă problema fondurilor pentru furnizarea agentului termic a fost rezolvată pentru o scurtă perioadă, până când municipalitatea va primi cantitatea de păcură necesară din Rezervele de Stat, reţeaua de distribuire este “bocnă” din cauza temperaturilor scăzute, iar locuitorii municipiului Brad ar putea primi căldură abia de săptămâna viitoare. Chiar şi aşa, primarul Bradului, Florin Cazacu, este în continuare nemulţumit de sprijinul primit de la Cabinetul Boc. Cu toate că lipsa sa de interes a fost acoperită în ultimii şapte ani cu fonduri de la Guvern, Cazacu susţine în continuare că nu are nicio responsabilitate în ceea ce priveşte preţul uriaş de producţie a gigacaloriei. În şedinţa de Guvern de la finalul săptămânii trecute, municipalitatea Brad a primit suma de un milion de lei, bani care sunt suficienţi pentru 10 zile de furnizare a căldurii în Brad. În acest timp administraţia locală urmează să mai primească şi cantitatea de 2.500 de tone de păcură, care va asigura agentul termic pe toată perioada anotimpului rece. Situaţia gravă a Bradului ar fi putut fi rezolvată încă din această vară, dacă primarul ar fi solicitat combustibilul de la Rezervele de Stat. Cum însă, Cazacu a fost interesat doar de bani, nu şi de combustibil, brădenii au fost condamnaţi să tremure în locuinţe, până când Guvernul a intervenit din nou pentru soluţionarea acestei probleme. Surse din cadrul Secretariatului General al Guvernului au confirmat că în şedinţa de miercuri executivul va aproba acordarea ajutorului de 2500 de tone de păcură pentru municipiul Brad.

Back to top button