Brădenii, ghinionişti la tragerea la sorţi. Metalul Reşiţa, următorul adversar
Echipa antrenată de Alin Gomoi are parte de un adversar dificil în cel de-al cincilea tur al Cupei României Timişoreana. „Aurarii” au dat peste Metalul Reşiţa, una dintre cele mai solide formaţii care le putea ieşi în cale. Echipa antrenată de Sandu Pelici se întoarce în judeţ, după ce în urmă cu câteva săptămâni a susţinut şi câştigat un amical jucat împotriva celor de la FC Hunedoara.
Din lotul echipei din Valea Domanului fac parte şi doi foşti jucători ai „negru-albaştrilor”, Robert Cristian şi Andrei Făgărăşanu, însă doar primul are şanse să evolueze în Botău, cel din urmă având încă de ispăşit etape din suspendarea primită după jocul de la Pâncota.
„Cel mai dificil adversar peste care puteam da”
Antrenorul Aurului, Alin Gomoi, este de părere că „roş-negrii” sunt, de departe, cel mai dificil adversar peste care puteau da (n.red. – în condiţiile în care tragerea la sorţi este realizată pe criterii geografice), dar speră ca elevii săi se ridice la înălţimea divizionarei secunde. „Este un adversar foarte dificil, cu un lot extrem de puternic, echilibrat numeric şi valoric. Sper însă să ne ridicăm la înălţimea lor şi, de ce nu, să facem iarăşi o figură frumoasă. Nu pot să mint, mi-ar plăcea o calificare în şaisprezecimi, acolo unde vor intra în urne şi echipele din prima ligă”, a spus Gomoi, care a adăugat că a şi cerut deja Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara ca Aurul să joace, mâine, partida din etapa a treia, din deplasare, cu Hercules Lupeni, tocmai pentru ca elevii săi să fie mai proaspeţi. Metalul Reşiţa este una din cele mai bine organizate echipe din Seria de vest a Ligii a II-a. Pregătită de Alexandru Pelici, echipa construită pe scheletul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea a întâlnit, în această vară, de două ori, amical, FC Hunedoara, câştigând ambele partide (2-0, 3-2). În ultimul test înaintea startului campionatului, reşiţenii şi-au prezentat lotul în compania celor de la ACS Poli Timişoara, pe care au şi reuşit să îi învingă cu 2-0! „Va fi un joc interesant. Bradul s-a dovedit a fi o nucă tare, o surpriză a competiţiei, împreună cu Ripensia Timişoara. Noi ne dorim să ne respectăm blazonul şi să trecem de aceasta echipă care merită toate felicitările. Nu va fi un meci uşor şi în niciun caz nu îi vom subestima pe adversari. Sper ca jucătorii mei să înţeleagă că îi va aştepta un joc greu”, a spus Pelici pentru brad24h.wordpress.com.
Partida din Turul V al Cupei se va disputa, miercuri, 11 septembrie, cu începere de la ora 16.30. 14 echipe vor merge mai departe în şaisprezecimi, acolo unde li se vor alătura şi componentele Ligii I.






