Biciclist accidentat mortal de un șofer beat
Un biciclist din Călan a fost accidentat mortal de un șofer beat. Totul s-a întâmplat miercuri seara, pe Drumul Județean 668.
Șoferul, un bărbat de 54 de ani din Călan, s-a urcat la volan deși consumase mai multe băuturi alcoolice înainte. Gestul său a avut urmări tragice, acesta având toată viața pe conștiință un om.
Șoferul, în timp ce circula pe raza localitatăţii Streisângiorgiu, a acroşat și accidentat mortal un bărbat în vârstă de 59 de ani, din oraşul Călan, care circula cu o bicicletă, pe aceeaşi direcţie de deplasare, dinspre Băţălar spre Călan, pe partea dreaptă a drumului. „În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a reieşit o concentraţie de 1,16 mg/L alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto un dosar de cercetare penală, atât pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cât şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu.