Bende Barna-Gavril: Oamenii vor o viaţă normală
Domnule Dr Bende, sunteţi un candidat important, cu şanse tot mai mari la conducerea primăriei Municipiului Hunedoara. Ce credeţi că vă recomandă la conducerea primăriei, de ce dvs. si nu alţii?
De ce eu? Pentru că am realizări care mă recomandă. Ca manager de spital am reuşit în scurt timp să ridic standardele, într-un sistem în care majoritatea spitalelor luptă să supravieţuiască. Ştim cu toţii că s-au închis multe spitale, că unele sunt într-o stare avansată de degradare, că există o frustrare constantă atât în rândul pacienţilor dar şi în rândul personalului puţin şi prost plătit. Nu am acceptat refuzuri şi am încercat în permanenţă să găsesc soluţii pentru a merge înainte.
Performanţele dvs. ca manager de spital sunt cu adevărat remarcabile şi de necontestat. În ce măsură credeţi însă că vă va ajuta experienţa de la spital în administrarea oraşului?
Când vorbim despre un spital ne gândim în primul rând la curăţenie, aparatură, cadre medicale, lucruri legate strict de sistemul sanitar. Ceea ce nu este atât de vizibil este experienţa cu oamenii. La spital vin oameni necăjiţi, bolnavi, disperaţi, vin membrii familiei deznădăjduiţi. Oricât de tare eşti, nu se poate să nu te afecteze, iar când situaţiile dramatice devin tot mai dese fie te laşi copleşit, fie iei atitudine. De asta am hotarât să candidez, simt şi ştiu că implicarea mea va schimba vieţile multor hunedoreni.
Ce experienţe v-au marcat?
Toate, într-o oarecare măsură. Să ştiţi că oamenii nu sunt superficiali, nu îşi doresc lucruri măreţe, irealizabile. Îşi doresc un trai decent, fără excese, îşi doresc să îşi întreţină copiii, să îşi ajute părinţii, să nu trăiască cu frica zilei de mâine. La spital ajung în medie 600 de oameni pe an muşcaţi de câini. Pe lângă aceştia, ajung oameni bolnavi, accidentaţi, vin oameni epuizaţi psihic, fără speranţă. Sunt un tip pragmatic, caut şi am cautat în permanenţă soluţii. Am şi rezolvat din probleme, însă atribuţiile de manager de spital au limite.
La ce probleme vă referiţi?
La problemele hunedorenilor. Degeaba deschid o secţie ultraperformantă de neonatologie când la noi în oraş se nasc toţi mai puţini copii. Trebuie identificate în primul rând problemele oamenilor, trebuie să le oferi acestora serviciile de care au nevoie. Pentru că în Hunedoara numărul persoanelor vârstnice este foarte mare, am înfiinţat o secţie pentru boli cronice, specifice bătrâneţii, singulară cel puţin la nivel de judeţ. Mi-am propus şi dezvoltarea unităţii medico-sociale, care a devenit în scurt timp neîncăpătoare. Sunt proiecte reale, de care oamenii beneficiază, sunt realizari prin care am oferit mai mult decât servicii medicale de calitate, am oferit speranţă, am tratat fiecare om cu maximă responsabilitate şi respect şi am obţinut încrederea lor.
La primărie totuşi vorbim despre o mai mare varietate a problemelor. Cum le veţi face faţă?
Aşa cum am mai spus, sunt un tip pragmatic, am un simţ practic extrem de dezvoltat. Când pornesc pe un drum, ştiu ca orice ar fi, trebuie să merg înainte. Am proiecte bine gândite, de la proiecte de infrastructură, proiecte pentru revigorarea turismului şi până la proiecte pentru oamenii cu iniţiativă, care îşi doresc să aibă un viitor în Hunedoara sau proiecte sociale în care se poate implica întreaga comunitate.
Am încercat să găsesc soluţii în funcţie de priorităţile hunedorenilor. Vreau să le dau şansa să se dezvolte, să crească în oraşul lor, vreau să îi implic în viaţa comunităţii, să dezvolt un spirit de echipă, o mândrie de hunedorean, de care mulţi dintre noi am uitat.
Cum vă poziţionati în raport cu contracandidaţii?
Eu mă raportez în funcţie de cetăţeni, iar cetăţenii mă poziţionează acolo unde consideră. Iar până acum oamenii sunt pozitivi, simt că işi pun speranţa în mine, sunt scârbiţi şi sătui de demagogie şi minciuni.
Nu au lipsit însă atacurile la adresa dvs. Cum le răspundeţi adversarilor?
Am fost avertizat. Campania poate însemna pentru unii un joc murdar, vor exista atacuri, minciuni la adresa mea, am fost întrebat daca am puncte sensibile. Am făcut un apel la o campanie curată, transparentă, convins că pentru hunedoreni conteayă în primul rand soluţiile, proiectele. Voi face tot ceea ce ţine de mine să merg înainte fără să dau în adversarii mei, nu mă abat de la drumul meu şi nu îmi plec urechea la lucruri josnice, nedemne de un om care vrea să işi pună toate calităţile în slujba oamenilor. Este un singur lucru pentru care sunt atacat, faptul că sunt maghiar. Oamenii ştiu însă că am mâinile curate, că sunt înainte de toate un bun creştin, un bun cetăţean al Hunedoarei, un bun familist şi un bun manager. Cred că oamenii mă judecă prin prisma realizărilor mele, a valorilor mele, a calităţii mele ca om, iar viaţa mea este în mijlocul lor, în Hunedoara.
Atacurile sunt destul de intense. Chiar nu aveţi de gând să ripostaţi?
Nu mă justific pentru etnia mea. Celor care mă atacă e inutil să le spun că poate sunt mai om decât ei, mai hunedorean decât ei, că am facut multe pentru orasul acesta sau să le spun că m-am căsătorit la o biserică ortodoxă, iar fiul meu a fost botezat ortodox, că am prieteni români, nemţi, maghiari sau rromi. Am demonstrat şi voi continua să demonstrez că sunt om, iar faptul că ei se leagă de etnia mea, ne demonstrează tuturor că sunt o persoană integră, că am valoare ca om, ca manager şi ca hunedorean. Mă susţin familia, prietenii, colegii, vecinii dar şi patru partide politice care se bazează pe mine şi care şi-au pus speranţa în mine.
Aveţi un mesaj pentru hunedoreni?
Cu mesajele din campanie voi merge în mijlocul lor, să le demonstrez că ştiu şi pot. Acum vreau să fac un apel la hunedoreni… îi rog să se ridice împotriva celor care cumpără voturi, îi rog să ne ajute să avem o campanie curată, onestă şi cinstită. Să nu plece urechea la mizerii iar hotărârea pe care o vor lua atunci când votează să o ia pentru ei, pentru copiii lor, pentru părinţi şi bunici şi mai ales pentru viitorul nostru împreună în acest oraş.






