Beatrice e aşteptată acasă
Soţii Viorica şi Benone Bilic, din Hunedoara, sunt doi părinţi care nu înţeleg de ce, de o săptămână, trec prin chinul vieţii lor: fetiţa lor, Beatrice, în vârstă de 16 ani, a plecat pur şi simplu de acasă.
Benone lucrează în construcţii. Viorica este angajată la o fabrică de încălţăminte din Hunedoara. Amândoi muncesc din greu ca să-i asigure lui Beatrice tot ce are nevoie. Se pare însă că eforturile lor nu sunt suficiente ca să învingă teribilismul adolescentin. Din 2 decembrie, Beatrice a plecat de acasă. De o săptămână nu mai ştie nimeni nimic de ea. Benone şi Viorica sunt, fizic şi psihic, la pământ.
Şi-a dus profesorii de nas
În toamna acestui an, cei doi părinţi au decis să-şi transfere fiica de la Colegiul Economic „Emanoil Gojdu” la „Traian Lalescu”, un colegiu profilat pe informatică. Beatrice s-a ţinut de capul lor o lună întreagă spunându-le că IT-ul e „mai de viitor”. Au cedat. În octombrie, Beatrice s-a prezentat la psihologul şcolii plângându-se de „severitatea” mamei. Psihologul a început un demers de consiliere, cerându-i fetei să-i aducă la cabinet şi pe cei doi părinţi. Beatrice nu şi-a anunţat însă părinţii. Dirigintelui său i-a spus că tatăl e plecat pe şantier la Cluj, iar mama are problemele ei, dându-i de înţeles că nu are niciun rost să încerce să-i sune.
„Pe 28 noiembrie, dirigintele m-a sunat şi mi-a spus că fata mea are deja 106 absenţe. Lui îi spusese Beatrice că numărul meu de telefon de pe foaia de transfer nu mai e valabil şi că, oricum, sunt plecat pe şantier, în judeţul Cluj. A doua zi m-am dus la şcoală şi, poate c-am greşit, am urecheat-o acolo. Atât i-am făcut. Pe 2 decembrie, acelaşi domn diriginte sună să mă anunţe că Beatrice n-a ajuns deloc la şcoală în acea zi. Începuse să absenteze des de la finalul lui octombrie. Eu am fost sunat abia o lună mai târziu. Mi se pare inadmisibil să fiu anunţat atât de târziu că fata mea lipseşte de la şcoală”, spune Benone Birlic.
„Noi am primit-o pe Beatrice prin transfer pentru că avea acest drept. Când a fost întrebată de numerele de telefon ale părinţilor, ne-a spus că cele de pe foaia de transfer nu mai sunt valabile şi ne-a oferit numere false. Până la urmă domnul diriginte a sunat la numărul de pe foaie şi a reuşit să ia legătura cu tatăl lui Beatrice. Noi am fost de bună credinţă. Nu ne-am închipuit că fata ne minte. Nu am mai avut un asemenea caz la noi în şcoală. Tot ce contează acum este ca Beatrice să ajungă acasă vie şi nevătămată. Celelalte lucruri se pot rezolva”, declară Dorina Tănasă, directorul Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, din Hunedoara.
O săptămână îngrozitoare
„N-am făcut decât să o mai cert pentru că nu-şi ţinea camera curată, sau pentru că nu punea mâna să mă mai ajute prin bucătărie. Lucruri de felul ăsta”, spune mama fetei, cu lacrimi în ochi. Viorica Bilic abia dacă mai are putere să vorbească. Benone pare să se ţină, cât de cât, mai bine, deşi mai are şi el câte-un episod de plâns: „După ce am aflat de absenţe, i-am luat tableta, iar telefonul i-l lăsam doar cât să meargă cu el la şcoală. Probabil că ea mă privea ca pe aliatul ei în disputa cu mama, iar când a văzut că nu-i mai ţin partea s-o fi supărat rău. Pe 2 decembrie, am constatat că a plecat de acasă. M-am dus la poliţie. Am întrebat colegi, prieteni. Am reuşit doar să aflu că le-a spus colegilor, pe 29 sau 30 noiembrie, ceva de genul «Gata, eu scap de şcoală, că plec de-acasă». Apoi am reuşit să aflu că şi-a rupt cartela de telefon şi şi-a cumpărat alta. Că aşa-i la noi. Şi-a luat cartelă fără să prezinte buletinul. Buletinul l-a uitat acasă. Nu dormim şi nu mâncăm de o săptămână. Vreau doar să vină Beatrice acasă. Promit că nu se întâmplă nimic. Doar să vină acasă şi, orice probleme avem, le rezolvăm”.
În adolescenţă, familia e pe locul II
Psihologul Colegiului Naţional „Traian Lalescu” a refuzat din start să ofere amănunte despre situaţia lui Beatrice, invocând confidenţialitatea profesională. Pe motiv că este început un proces de consiliere a familiei, refuză să-şi publice şi numele, dar a făcut câteva precizări: „În adolescenţă, nevoia de independenţă îi poate duce pe unii minori la astfel de gesturi. În multe cazuri, adolescenţa e perioada în care grupul de prieteni este în prim plan, iar familia cade în planul secund. Anturajul în care intră un adolescent îl poate influenţa foarte mult şi, uneori, nu în cel mai benefic mod. Beatrice este un caz particular despre care nu pot să discut însă”.
