Bazar în curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva (GALERIE FOTO)
Și-au vândut lucrurile personale, într-un scop nobil. Curtea Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” a fost neîncăpătoare, vineri, pentru toți elevii care s-au transformat în negustori pentru câteva ore. Cu mic, cu mare, aceștia și-au adus de acasă obiecte și alimente, pe care le-au vândut altor elevi, iar banii strânși vor fi donați.
În perioada 2 – 17 decembrie 2015, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva se îmbracă în haine de sărbătoare, derulând „Zilele Aniversare”, la 145 de ani de la înființarea liceului. Evenimentul a debutat în 2 decembrie, cu o activitate propusă de Consiliul Elevilor, în care aceștia au realizat un contur uman, marcând în același timp și Ziua Națională a României – conturul purtând culorile naționale roșu, galben și albastru. Vineri, însă, elevii au fost supuși unui test: cine este negustorul cel mai bun. Fiecare elev al Colegiului a trebuit să își aducă de acasă lucruri de care nu mai are nevoie, fie jucării, ornamente de Crăciun, sau chiar mâncare ori dulciuri. În curtea școlii, au fost amenajate locuri speciale de vânzare, unde elevii din fiecare clasă și-au vândut lucrurile. Mult mai ieftin decât în magazine, și mult mai cu suflet, pentru că fiecare jucărie, fiecare obiect, avea povestea lui. „Uite, am vândut aproape tot!”, îi spune fericit un copilaș din clasa pregătitoare doamnei învățătoare. Evident, scopul a fost unul nobil, și anume donarea banilor copiilor care chiar au nevoie de ei.
Evenimente de „Zilele Aniversare”
Zilele aniversare ale Colegiului Național „Regina Maria” Deva continuă. În data de 8 decembrie, de la ora 10, fiecare clasă pregătește un obiect-amintire reprezentativ, care să dea generațiilor viitoare o informație despre elevii de azi. Evenimentul a fost denumit „Capsula Timpului”. În data de 9 decembrie, de la ora 14, are loc un simpozion național cu tema „Personalități de seamă ale învățământului pedagogic”. În 10 decembrie, de la ora 10, va fi „Târgul firmelor de exercițiu”, iar în data de 11 decembrie elevii vor fi invitați iarăși la un concurs, în care trebuie să demonstreze că a lor clasă este cea mai frumoasă. În aceeași zi, de la ora 15, va avea loc întâlnirea generațiilor cu absolvenți „de la Pedagogic”, iar în data de 14 decembrie va fi serbarea școlii „Cântec pentru școala mea”. În 15 decembrie, de la ora 14, va avea loc evenimentul „Proiecte de aur”: Prezentarea și premierea proiectelor educative de impact din ultimii cinci ani, pe următoarele secțiuni: proiecte locale, județene, proiecte naționale, proiecte europene.





