glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Bătaie de joc la adresa șoferilor din partea Ministerului Transporturilor

Suprataxarea combustibililor și introducerea de tot felul de taxe pentru deținătorii de autoturisme nu ajută la îmbunătățirea condițiilor de trafic din România.

Cadoul de Crăciun din partea Ministerului Transporturilor pentru șoferii care se aventurează pe DN 68 A între cele două cioturi de autostradă întrerupte la Margina, respectiv Șoimuș, este un permanent blocaj. Distanța de doar 18 kilometri între Margina și Ohaba a fost parcursă de șoferi aseară în peste două ore. Principala cauză a blocajului este trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Ohaba, unde din cauza stării carosabilului șoferii sunt nevoiți să reducă foarte mult viteza blocând astfel traficul, care se decongestionează imediat după acest punct. Surse din cadrul IPJ Hunedoara susțin că polițiștii de la Serviciul Rutier au făcut numeroase apeluri, fără niciun rezultat, în decursul timpului către Ministerul Transporturilor să repare trecerea la nivel cu calea ferată în așa fel încât viteza de circulație în zonă să fie una rezonabilă. Pe aceeași porțiune de șosea cu numeroase serpentine, în porțiunea dintre Coșava și Ohaba se înregistrează în medie două accidente grave pe săptămână, soldate cu morți și răniți grav.  Autoritățile sfătuiesc șoferii care vor să ajungă spre Timișoara sau Nădlac să evite DN 68 A, și dau ca rute alternative, DN 68 Hațeg – Caransebeș continuare pe DN 6 spre Lugoj, respectiv DN 7 spre Arad, ceva mai lungi dar cu siguranță mai rapide.

Back to top button