Bărbatul dispărut de o săptămână pe munte nu a fost găsit
Echipele de salvare montană au îndurat patru zile de frig şi zăpadă, care în unele locuri depăşea doi metri, pentru a-l căuta pe bărbatul de 44 de ani, din Petrila, care s-a rătăcit în masivul Parâng la începutul săptămânii trecute. Este puţin probabil ca bărbatul să mai fie găsit în viaţă şi, cel mai probabil, trupul acestuia este acoperit de zăpadă.
Salvatorii montani au început căutările bărbatului, dispărut în masivul Parâng, joi dimineaţa, cu toate că în zonă există un risc, aproape de maxim, de producere a unor avalanşe. După o zi de scotociri în zadar, jandarmii montani şi salvamontiştii nu s-au dat bătuţi. Astfel, au format trei echipe şi, vineri dimineaţa, au plecat pe traseele unde ar fi fost posibil să se afle bărbatul rătăcit. Nici de această dată căutările nu au avut un rezultat favorabil, motiv pentru care, sâmbătă, jandarmii montani din Parâng au pus schiurile de tură în picioare şi au plecat din nou pe munte.
Căutări cu câinele jandarmilor
Jandarmii montani şi salvamontiştii au reluat căutările, ieri dimineaţă, însă, de această dată au luat cu ei şi un câine specializat în găsirea persoanelor surprinse de avalanşă. “Cinci jandarmi montani alături de salvamontişti au reluat căutările persoanei rătăcite în zona Izvoarele, din masivul Parâng. Alături de aceştia participă şi rude ale bărbatului rătăcit. Jandarmii montani folosesc în această acţiune un câine dresat să găsească persoane pierdute sau rănite, în mediul montan, ori surprinse de avalanşă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, locotenent Nicolae Răducu. Nici de această dată, salvatorii nu au dat de urma bărbatului.
Petrileanul, dat în urmărire naţională
Dumitru Florea Cic a plecat săptămâna trecută, luni, spre o stână situată la altitudinea de 1.100 metri, în zona Valea Izvoarelor, din masivul Parâng. Spre seară, familia bărbatului a încercat să ia legătura telefonic cu acesta, însă nu a mai răspuns la telefon. Speriaţi că i s-ar fi putut întâmpla ceva, membrii familiei au plecat în căutarea petrileanului. Pentru că nu au dat de urma acestuia, joi dimineaţa, fratele bărbatului a anunţat poliţiştii din localitate. “În urma sesizării, s-a constituit o echipă operativă care a început activităţile de căutare, poliţiştii solicitând sprijinul echipei Salvamont Petroşani, precum şi al detaşamentului de jandarmi montani, împreună cu care au început căutările în zonă, în vederea identificării persoanei dispărute”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector Bogdan Niţu.
IPJ Hunedoara a solicitat punerea în urmărire naţională a bărbatului, precum şi în consemn la punctele de frontieră, continuându-se cercetările în vederea depistării acestuia.
Semnalmentele bărbatului dispărut
Poliţiştii le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie. Petrileanul dispărut are 1,70 – 1,75 metri înălţime, constituţie astenică, circa 65-70 de kilograme, păr tuns scurt cărunt, ochi căprui, ten deschis, faţa ovală, poartă mustaţă, iar la piciorul drept, în zona şoldului prezintă o cicatrice cu lungime de circa 15 centimetri, provenită în urma unei intervenţii chirurgicale.






