Bărbatul care a lovit o fetiță și pe mama ei, pe trecerea de pietoni, a fost reținut. Suspectul, care a fugit de la locul accidentului, a fost condamnat, în anul 2007, pentru conducere sub influența alcoolului
Bărbatul care a spulberat, luni, o fetiță de numai doi ani și pe mama acesteia, pe trecerea de pietoni, și care a fugit de la locul accidentului, a fost prins de polițiști ieri. Potrivit polițiștilor, suspectul are 57 de ani și este din Petroșani.
Bărbatul a fost dus, ieri, la sediul Poliției Vulcan pentru audieri, iar, la final, anchetatorii au decis să îl rețină pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. „Suspectul este un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Petroşani, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Vulcan, pentru audieri şi luarea măsurilor legale, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Luni, la amiază, șoferul unui autoturism A6 și-a văzut liniștit de drum chiar dacă a lovit, pe o trecere de pietoni, o femeie și pe fiica acesteia de numai doi ani. Atât mama, cât și copilul au fost transportați la Spitalul de Urgență Petroşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fetița fiind suspectă de fractură de bazin. De la momentul producerii accidentului și până astăzi, polițiștii l-au căutat pe șofer.
Polițiștii bănuiesc că șoferul consumase alcool
Petroşăneanul Ludovic Ladislau Kopriva este inginer constructor la Termocentrala Paroşeni. Bărbatul este recidivist, acesta fiind condamnat în anul 2007 la un an și șase luni închisoare cu suspendare, după ce a condus, băut fiind, un autoturism pe drumurile publice. Anchetatorii bănuiesc că, și de această dată, Kopriva a consumat alcool înainte de a se urca la volan, acesta fiind motivul pentru care nu a oprit după producerea accidentului.






