glasul-hd.ro Web analytics


Eveniment

Bani furați dintr-o sală de jocuri aflată în Deva

La data de 25.09.2020, în jurul orei 13:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de către angajatul unui societăţi comerciale (sală de jocuri de noroc) cu privire la faptul că, în jurul orei  13:10, un bărbat a profitat de neatenția sa şi a sustras din  incinta localului  7.600 de lei.

În urma activităților întreprinse, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva au identificat un bărbat din municipiul Deva, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt reclamate.

Față de acesta, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Back to top button
Close
Close