Balonarea: Ce este, cauze și modalități de prevenție

Balonarea sau meteorismul abdominal apare atunci când se acumulează gaze la nivelul intestinelor.
Deși poate afecta bărbații și femeile, deopotrivă, aceasta este mult mai frecventă în rândul femeilor. Astfel, potrivit unui studiu realizat de către Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie din România, 67% dintre femei au trecut prin episoade de balonare.
Cum se manifestă balonarea?
Balonarea se manifestă prin disconfort abdominal sau senzație de plenitudine, ce poate fi însoțită de flatulență, tulburări de tranzit intestinal, precum constipația sau diareea, starea de greață, eructațiile și lipsa poftei de mâncare.
Care sunt cauzele balonării?
Există mai multe cauze ale balonării, după cum urmează:
- Consumul anumitor alimente
Unele alimente pot duce la apariția balonării. Printre alimentele care duc cel mai frecvent la meteorism se află fasolea, mazărea, lintea, ceapa, usturoiul, conopida, broccoli, varza de Bruxelles, varza, cerealele integrale, sucurile de fructe, cât și anumite fructe consumate ca atare, precum caisele, perele, prunele și nectarinele.
Aceste alimente sunt o sursă bogată de substanțe nutritive, motiv pentru care ele nu trebuie excluse din dietă. Se pot consuma însă alimente bogate în fibre, care îmbunătățesc funcțiile sistemului digestiv și previn balonarea.
- Consumul de apă în timpul mesei
Consumul de apă în timpul mesei poate duce la apariția aerofagiei, care se manifestă prin prezența senzației de balonare.
- Anumite intoleranțe alimentare
Unele intoleranțe alimentare, precum la lactoză sau la gluten, produc senzația de plenitudine și disconfort abdominal, specifice balonării.
- Fluctuațiile hormonale cu care se confruntă femeile
Nivelul ridicat de estrogen sintetizat de către organism în timpul ovulației este o altă cauză a balonării.
- Administrarea anumitor medicamente
Medicamentele antidiabetice, cât și cele care conțin sorbitol sau lactuloză, pot duce la balonare.
- Anumite afecțiuni
Unele afecțiuni se pot manifesta prin balonare. Printre acestea se află constipația, boala de reflux gastroesofagian, sindromul de colon iritabil, aerofagia, sindromul dispeptic, anorexia și obezitatea.
- Afecțiuni grave care pot cauza balonare
În unele cazuri rare balonarea este cauzată de afecțiuni grave, precum ocluzia intestinală, cancerul ovarian, insuficiența pancreatică, leucemia, cancerul de stomac, cancerul de colon sau cancerul hepatic.
Modalități de prevenție
Prevenirea balonării este posibilă prin evitarea cauzelor care duc la apariția acesteia. Prin urmare, adoptarea unei diete echilibrate, alături de 30 de minute de exerciții fizice pe zi sau o scurtă plimbare după fiecare masă reprezintă doar câteva măsuri profilactice pe care le poți lua pentru prevenirea ei.
Se recomandă, totodată, să eviți mestecatul gumei, consumul de băuturi carbogazoase și fumatul. Atunci când mănânci, este important să adopți o poziție corectă a corpului, cu trunchiul vertical și nu aplecat, dar și să mesteci alimentele cu gura închisă.
De ajutor poate fi includerea în dietă a alimentelor bogate în fibre, care îmbunătățesc funcțiile sistemului digestiv.
Când să mergi la medic?
De cele mai multe ori balonarea nu indică existența unei probleme severe de sănătate. În cazuri rare ea poate fi însoțită de alte simptome, precum scăderea în greutate, inapetența, senzația rapidă de plenitudine, durerea intensă abdominală care se menține pentru mai multe de 2 săptămâni, vărsăturile, greața, febra, diareea sau sângele în scaun.
Atunci când balonarea este însoțită de unul sau mai multe dintre aceste simptome, este recomandat să consulți un specialist, pentru depistarea timpurie a unei eventuale probleme de sănătate. Diagnosticarea precoce a unei afecțiuni mărește eficiența tratamentului, în timp ce reduce riscul complicațiilor.
Tratamentul balonării
Tratamentul recomandat persoanelor care se confruntă cu balonare este influențat de cauza care a determinat apariția acesteia. În cazul episoadelor temporare de meteorism, se pot utiliza anumite medicamente eliberate fără prescripție medicală, precum simeticona și cărbunele medicinal. Acestea acționează asupra eliminării acumulării de gaze de la nivel abdominal.
Atunci când balonarea este cauzată de o anumită afecțiune, medicul va recomanda un tratament corespunzător pentru tratarea acesteia. La unele persoane medicamentele antiacide s-au dovedit eficiente în ameliorarea balonării resimțite după masă.
Dacă balonarea este însoțită de constipație, atunci medicul poate recomanda laxative, care vor regla tranzitul intestinal. De asemenea, probioticele și prebioticele îmbunătățesc digestia și ameliorează afecțiunile gastrointestinale, putând fi benefice în prevenirea și ameliorarea balonării.
Adoptarea unui stil de viată sănătos, cu o alimentație diversificată, bogată în fructe, legume și fibre, precum și evitarea sedentarismului, joacă un rol important în prevenirea și ameliorarea balonării. În cazul în care aceasta persistă chiar și în ciuda modificărilor stilului de viață sau atunci când este însoțită de alte simptome, este necesar un consult de specialitate.





