Bâlbâieli politice la aprobarea Planului Urbanistic General al Devei
Încă o şedinţă, încă o situaţie în care consilierii USL din legislativul local al Devei arată faptul că nu vorbesc aceeaşi limbă. De această dată, discrepanţa în ceea ce priveşte votul consilierilor USL s-a văzut la aprobarea proiectului de hotărâre prin care era aprobată prelungirea valabilităţii Planului Urbanistic General al municipiului Deva.
Şedinţa de ieri a Consiliului Local Deva a arătat că aparatul de vot al USL nu funcţionează “ca uns”. Iniţial, o parte dintre consilierii USL s-au opus introducerii pe ordinea de zi a proiectului care viza prelungirea valabilităţii PUG-ului Devei, iniţiat de viceprimarul Ovidiu Moş, şi care are o importanţă deosebită pentru toţi locuitorii municipiului şi pentru administraţia locală. Dacă nu ar fi fost prelungită valabilitatea, atunci orice lucrare care necesită autorizaţie de construire ar fi fost blocată până la finalizarea procedurii de elaborare a noului PUG.
Unii da, unii ba
Proiectul cu pricina a creat controverse în rândul consilierilor locali, o parte din aleşii USL dorind să tergiverseze aprobarea acestuia invocând faptul că nu au avut timp să citească documentele. De asemenea, aceştia au încercat să găsească fel şi fel de motive şi vinovaţi pentru care procedura de întocmire a noului PUG a fost demarată prea târziu. Trei consilieri USL au lăsat la o parte orgoliile politice şi au dat gir prelungirii valabilităţii. “Unii dintre colegii mei au considerat că nu au avut timp necesar să studieze acest proiect. Eu am fost în primărie şi am discutat cu aparatul de specialitate şi am înţeles că există cadru legal pentru a prelungi valabilitatea PUG. Se pare că nu toţi au putut fi convinşi. Se întâmplă la fel ca atunci când s-a pus problema aprobării salariilor pentru profesori, când lucrurile au fost amânate de pe o zi pe alta, în timp ce oamenii nu-şi puteau primi banii”, a precizat consilierul PSD, Florin Ghergan.
Procedura de elaborare a noului PUG a fost declanşată
Pentru a nu bloca investiţiile care se realizează în localitate şi pentru a permite oamenilor să construiască, legea permite ca în cazul PUG-urilor cu termen de valabilitate depăşit şi pentru care a fost iniţiată procedura de achiziţie, acestea pot fi prelungite prin hotărâre de consiliu local. “Dacă un PUG nu mai e valabil, atunci tot ce se construieşte şi are nevoie de autorizaţie de construcţie este blocat. Inclusiv investiţiile publice. Legea ne permite să prelungim valabilitatea vechiului PUG. Elaborarea acestuia durează aproximativ doi ani. Noi am achiziţionat procedura de elaborare a PUG-ului în urmă cu un an, dar durează până când va fi gata. Noi nu dorim ca oamenii să fie afectaţi şi să nu-şi mai poată construi nimic şi de aceea a fost propusă prelungirea celui vechi”, a explicat administratorul public al municipiului Deva, Corina Oprişiu.






