Baladă. Muma pădurii lui Mircia Muntean
I
În cetatea neagră, luminat din plin,
Unde cură-n poale Mureşul cel lin,
Plânge şi suspină mândră florăreasă,
Inima din pieptu-i mai că stă să iasă;
Căci la urne astăzi soţul ei lăsat
A plecat cam singur şi n-a fost votat.
Ochii plini de lacrimi ARD în întuneric
Cu luciri sinister, aer cadaveric;
Buclele-i de aur ci-n’ să le-ngrijească,
Dacă soţul doamnei, n-o să reuşească?
Însă “ghionoaia” lângă ea veghează
Şi cu limba-i acră, o înveninează.
II
Telefonul cântă o manea de jale.
– “Cin’ să fie oare?” – “Răspunde matale!”
– “Eu sunt, Ghionoaie fostul tău primar;
Eu, şi vin din secţii cu un gust amar.
Oamenii din Deva nu ne-au mai votat:
Am pierdut chiar totul. Suntem în “rahat”!
Spune şi tu ceva… Că altfel mă jor…
Mă arunc în Mureş… Ca să mă omor!”
Mândra florăreasă a căzut pe gânduri,
Parcă-şi vede soţul între patru scânduri.
Ghionoaia-n poartă atunci a ieşit…
Să n-audă soaţa, astfel i-a vorbit:
– “Ce spui, tu, străine? Mircia-i departe;
Contracte bănoase încă ne împarte.
Eu ca ziaristă l-am făcut pe el,
Nu accept acuma lupul să-l văd miel!
Însă dacă deva, vrând să m-amărască
Şi conturile mele să le sărăcească
Voturile tale, astfel le-a schimbat;
De eşti tu Mircică, cu adevărat,
Apăi tu aicea fără un mandat
Nu te-ntorci, frăţică, că ai bani de dat!
Dute tu la sponsori! Şi fă rost de bani!
C-altfel restul vieţii stai printer ciobani!”
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
III
Mircia se-ntoarce. Umblă bulversat;
De unde să facă rost de un mandat?
Fără bani şi funcţii, n-are loc în casă
Nici la ghionoaie. Nici la florăreasă!.
