Avocatul Florin Oană nu se mai regăsește în PNL
Încă un liberal părăsește PNL, în condițiile în care partidul a pierdut alegerile locale. Avocatul Florin Oană și-a anunțat demisia din organizația Deva. „Nu este normal ce se întâmplă în PNL. Am pierdut alegerile și nu am învățat nimic din asta. Electoratul de dreapta l-a votat pe Mircia Muntean și noi continuăm să ne contrăm cu electoratul de dreapta. Nu mă mai regăsesc într-un partid care îl susține în continuare pe Petru Mărginean, care nu a înțeles nimic din mesajul electoratului”, a declarat Florin Oană, care a pus la dispoziția presei demisia sa în formă olografă. Avocatul Florin Oană a fost plasat de Petru Mărginean pe ultimele locuri pe lista electorală la alegerile locale, cu toate că este unul dintre membrii vechi ai PNL, partid în care a deținut funcții la nivel de organizație de tineret. Pentru locul în coada listei electorale, Florin Oană a renunțat la un loc eligibil pe lista de consilieri, oferit de PSRO.








2 Comments