glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Aventura vieţii continuă. Alexandra Marcu, gata să ajungă pe vârful celui mai înalt Vulcan din lume

Alexandra Flavia Marcu şi tatăl său sunt gata de o nouă aventură! Cei doi se pregătesc intens să cucerească al şaselea vârf din lista de şapte vulcani pe care şi-au pus-o în gând. În decembrie vor să atingă vârful Ojos del Salado (6.893 de metri), din Chile. Cel mai înalt vulcan din lume! Pentru asta au însă nevoie de aproximativ 26.000 de lei.

Cei doi speră să strângă banii de la autorităţi, dar şi de la diferiţi sponsori şi oameni de bine având în vedere că expediţia de la finele anului va reprezenta un cumul de premiere!

Cea mai dificilă aventură

Dincolo de faptul că expediţia va fi cea mai costisitoare de până acum, ea se anunţă a fi şi cea mai dificilă şi asta pentru că va fi pentru prima dată când cei doi vor depăşi pragul de 6.000 de metri altitudine. „În mod cert, expediţia din Chile va fi cea mai solicitantă de până acum. Atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Este pentru prima dată când o să trecem de pragul de 6.000 de metri altitudine, aşadar ne aşteptăm să fie mult mai dificil. Dar, vom avea şi sprijinul unei organizaţii chiliene (n.red. – Cruz del Sud), care ne-a contactat pe internet imediat ce a aflat ce vrem să facem, astfel că ne vom bucura de ajutorul şi experienţa lor. Deja, ne punem la punct cu limba spaniolă”, povesteşte, cu entuziasm, Alexandra.

Tricolorul, „Premianţii fără premii” şi fotografiile „profi”

Despre celelalte premiere, pentru că expediţia româno-chiliană este doar una dintre ele, vorbeşte, cu la fel de mult aplomb, Dan, tatăl Alexandrei. „Pe lângă faptul că vom trece de cei 6.000 de metri, mai trebuie ştiut că acest vulcan se află în deşertul Atacama, unul dintre cele mai aride locuri de pe pământ, astfel că asta va îngreuna misiunea noastră. Expediţia va dura în jur de 15-20 de zile şi trebuie spus, că pentru prima dată de când am pornit în această aventură, vom avea alături un fotograf profesionist. Este vorba de arădeanul David Alexandru, care şi-a exprimat de mult timp dorinţa de a ne însoţi şi care, din câte se pare, a reuşit să obţină şi sprijinul autorităţilor pentru această deplasare. Apoi, după cum ştiţi, vom duce tricolorul în vârf, steagul judeţului şi, pentru prima dată, şi sigla campaniei «Premianţii fără premii», o acţiune care merită promovată cât mai mult”, a completat Dan Marcu.

Alexandra şi tatăl său au cucerit, până acum, cinci dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii: Uhuru din Kilimanjaro, Pico de Orizaba din Mexic, Kazbek din Georgia, Damavand din Iran şi Mount Giluwe din Papua Noua Guinee. Ultimul pe listă este Mount Sidley, din Antarctica.

Dacă totul va decurge conform planului şi vom cuceri vârful Ojos del Salado, am vrea să încercăm să ajungem şi pe Aconcagua, având în vedere că am avea aclimatizarea făcută şi că acesta se află la doar 100 de kilometri distanţă” – Alexandra Marcu.

Sprijin din partea Fitness Urban Grup

Alexandra are parte, de câteva zile, de un sprijin venit şi din partea comunităţii de Fitness Urban (Street Workout) coordonată de către Doru Dorobăţ. De altfel, cei doi se şi pregătesc, în parcul Bejan din Deva, pentru expediţia din decembrie. Am început antrenamentele împreună, de câteva zile, şi pot spune că Alexandra are o condiţie fizică excelentă. Sigur, mai sunt câteva aspecte de pus la punct, dar sunt sigur că această colaborare va merge ca pe roate. Alexandra serveşte drept exemplu pentru toţi tinerii şi trebuie sprijinită cu orice preţ”, a spus Doru Dorobăţ, cel care a pus bazele mişcării de fitness urban.

Toţi cei care sunt dispuşi să susţină financiar cea de-a şasea expediţie a Alexandrei şi a tatălui său o pot face în contul deschis de Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru ToţiHunedoara, la BCR Deva, la numărul RO71RNCB0160027088410001.

Cu o altitudine de 6.893 de metri, Ojos del Salado (Ochiul Sărăturii) este cel mai înalt vulcan (activ) din lume, şi al doilea munte ca înălţime, din America de Sud, după Aconcagua – 6.962 de metri. Prima ascensiune a fost făcută în 1937 de către Alfred Jan Szczepański și Wojsznis Justyn, membri ai unei expediții poloneze. Românca Crina Coco Popescu a fost cea mai tânără alpinistă care a ajuns vreodată pe vârful de la graniţa dintre Chile şi Argentina.

Back to top button