Autospeciale noi pentru polițiștii hunedoreni
Au primit autospeciale noi. Este vorba despre polițiștii hunedoreni, care sâmbătă și-au înnoit parcul auto cu încă 31 de autoturisme, marca Dacia Logan. Oamenii legii au primit cheile autospecialelor chiar de la secretarul de stat Raed Arafat.
Mașinile vechi ale poliților hunedoreni au fost înlocuite, sâmbătă, cu 31 de autospeciale noi. Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor general de poliție Petre Tobă, săptămâna aceasta, 250 de autospecialele Dacia Logan, au fost distribuite Inspectoratului General al Poliției Române și la alte șapte unități teritoriale. Astfel, IGPR a primit 79 de autospeciale, IPJ Alba – 32, I.P.J. Bacău – 20 , IPJ Brăila – 19, IPJ Hunedoara – 31, IPJ Neamț – 24, IPJ Vâlcea – 24 iar IPJ Vrancea – 18. „Autospecialele nou intrate în dotarea I.P.J. HUNEDOARA sunt destinate muncii operative și vor ajuta la îmbunătățirea timpilor de reacție în situații de intervenție, la creșterea mobilității și, implicit, la îmbunătățirea serviciului polițienesc şi creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului. Cele 31 de autospeciale destinate structurilor operative din cadrul I.P.J. HUNEDOARA au fost predate poliţiştilor hunedoreni în prezenţa domnului ministru secretar de stat dr. Raed Arafat, a reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, a oficialităţilor judeţene şi locale”, declară reprezentanții IPJ Hunedoara.






