Autobergamo porneşte în play-off de pe locul 3
Nu a fost nicio surpriză în ultima etapă din sezonul regulat 2018 – 2019 al Ligii întâi la futsal. Aşa cum am anticipat în ziarul nostru, echipele care aveau neapărat nevoie de puncte – şi vorbim aici despre cele din fruntea clasamentului – au obţinut victorii scontate în faţa unor formaţii care erau deja cu sacii în căruţă şi pentru care nu mai exista nicio miză la meciurile respective.
După cum v-am informat deja de săptămâna trecută, Poli Iaşi nici nu a mai făcut deplasarea lungă şi obositoare la Deva pentru jocul de sâmbătă cu Autobegamo, preferând să îşi cruţe forţele (şi finanţele) pentru play-out, având asigurat locul 7.
Duminică, FK Odorheiu Secuiesc a condus pe teren propriu liderul Imperial Wet Miercurea Ciuc, însă numai atât. Gazdele nu puteau urca mai sus de locul 6, pentru că în ziua precedentă Informatica dispusese la Timişoara cu 5 – 3 de Gloria Buzău şi îşi asigurase poziţia a cincea. La final ciucanii s-au impus cu 3 – 2 şi cu cele trei puncte obţinute şi-au păstrat prima poziţie pentru play-off.
Luni a urmat la rând United Galaţi, care a câştigat cu 3 – 1 acasă cu Dunărea Călăraşi, echipă demult bătută în cuie pe locul 4 şi care şi-a adjudecat deja un trofeu, Cupa României, cu doar o săptămână în urmă, în finala cu… United.
Grupă semifinală cu United şi Odorheiu pentru Autobergamo
Aşadar, se ştiu grupele semifinale din play-off, iar Federaţia a stabilit şi programul meciurilor. Reamintim, în această fază decisivă a campionatului în grupa semifinală A locul 1 pleacă cu trei puncte, locul 4 cu un punct şi locul 5 cu zero puncte, iar în grupa semifinală B locul 2 cu trei puncte, locul 3 cu un punct şi locul 6 cu zero puncte.
Ocupantă a locului 3 la finalul sezonului regulat, Autobergamo face parte din grupa B, alături de United Galaţi (locul 2) şi FK Odorheiu Secuiesc (locul 6). Sorţii au decis ca formaţia deveană să stea în prima etapă, urmând ca în etapa a doua să întâlnească pe teren propriu, peste o săptămână, echipa din Odorhei. Peste numai trei zile Autobergamo va merge la Galaţi pentru derbyul cu United, însă aceste două jocuri nu au încă stabilită oficial data de disputare, mai putând apărea modificări. Returul acestor partide este programat începând din 20 aprilie, grupa urmând să se încheie la Deva cu un Autobergamo – United care este posibil să decidă finalista campionatului.
În campionatul de juniori mai mult s-a stat decât s-a jucat
La începutul acestei luni s-a reluat şi Campionatul Naţional de Juniori U-19, cu meciurile din prima etapă a returului. S-au jucat West Deva – Muncitorul Reşiţa 7 – 2 şi Autobergamo Deva – Şoimii Şimand 5 – 2. De atunci însă am avut pauză aproape totală în competiţie. Programate pentru 17 martie, meciurile etapei a şaptea, adică Muncitorul – Autobergamo şi Şoimii – Informatica, nu s-au disputat. S-a jucat în schimb în devans, la sfârşitul săptămânii trecute, partida Autobergamo – West contând pentru etapa a opta. Cei de la West au câştigat cu 6 – 3 (în tur a fost 6 – 4) şi şi-au consolidat astfel poziţia de lider în seria a cincea. Tot în această etapă a opta era programat duminică meciul dintre Informatica şi Muncitorul, care însă nu s-a disputat.
Cu atâtea partide lipsă, clasamentul seriei a cincea din campionatul de juniori arată destul de bulversant, echipele având câte patru, cinci sau şase meciuri jucate. Să spunem totuşi că pe primul loc este West Deva, cu 15 puncte din şase meciuri, urmată de Şoimii Şimand, nouă puncte din cinci meciuri, Informatica Timişoara, tot nouă puncte, dar din patru meciuri şi Autobergamo Deva, cu şase puncte din şase meciuri. Pe ultimul loc este Muncitorul Reşiţa, fără nici un punct din cinci partide jucate.
Program play-off
Grupa A
1 aprilie: Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara
3 aprilie: Imperial Wet – Dunărea Călăraşi
6 aprilie: Informatica Timişoara – Imperial Wet
20 aprilie: Informatica Timişoara – Dunărea Călăraşi
26 aprilie: Dunărea Călăraşi – Imperial Wet
4 mai: Imperial Wet – Informatica Timişoara
Clasament Grupa A
1. Imperial 3 puncte
2. Dunărea 1 punct
3. Informatica 0 puncte
Grupa B
31 martie: FK Odorheiu – United Galaţi
3 aprilie: Autobergamo Deva – FK Odorheiu
6 aprilie: United Galaţi – Autobergamo Deva
20 aprilie: United Galaţi – FK Odorheiu
26 aprilie: FK Odorheiu – Autobergamo Deva
4 mai: Autobergamo Deva – United Galaţi
Clasament Grupa B
1. United 3 puncte
2. Autobergamo 1 punct
3. Odorheiu 0 puncte
Rezultate ultima etapă Liga 1
Informatica Timişoara – Gloria Buzău 5 – 3
Autobergamo Deva – Poli Iaşi 5 – 0 (neprezentare)
Bukovina Vicov – Clujana Cluj 4 – 4
FK Odorheiu – Imperial Wet 2 – 3
United Galaţi – Dunărea Călăraşi 3 – 1
Clasament Liga 1
1. Imperial Wet 43 p (116 – 47)
2. United Galaţi 43 p (94 – 36)
3. Autobergamo Deva 42 p (126 – 39)
4. Dunărea Călăraşi 33 p (86 – 47)
5. Informatica Timişoara 31 p (84 – 47)
6. FK Odorheiu 27 p (105 – 73)
7. Futsal Poli Iaşi 16 p (50 – 76)
8. Gloria Buzău 13 p (46 – 99)
9. Clujana Cluj 5 p (44 – 157)
10. Bukovina Vicov 4 p (54 – 184)






