Autobergamo a învins Dunărea şi păstrează şanse reale la primul loc (GALERIE FOTO)
Autobergamo Deva a mai făcut un pas important spre atingerea obiectivului parţial propus, anume terminarea sezonului regulat pe prima poziţie a clasamentului. Duminică seară, într-un meci din cadrul etapei a 19-a a Ligii întâi la futsal, Ignat şi compania au trecut en-fanfare, scor 6 – 1, de Dunărea Călăraşi, un adversar considerat iniţial dificil.
Pe parchetul Sălii Sporturilor din Deva lucrurile au stat însă foarte bine pentru Autobergamo, continuând astfel forma bună de joc arătată cu o săptămână în urmă la meciul de Cupa României cu liderul campionatului, United Galaţi, la un scor identic cu cel din partida de duminica trecută. A fost şi o revanşă în compania Dunării, după înfrângerea cu 4 – 2 din tur de la Călăraşi.
Barele au fost aliaţii de nădejde ai Călăraşiului
Oaspeţii au dat în debutul meciului iluzia că au venit să facă şi altceva decât să se apere, pentru că Movileanu a expediat în primele două minute două şuturi spre poartă, fără a-i da însă emoţii lui Iancu. În replică, Pânzaru a deschis sezonul la ratări pentru Autobergamo în minutul 2, cu o ocazie imensă, nereuşind să trimită în plasă de lângă poarta goală. A fost semnalul începerii unei adevărate canonade la buturile lui Moldoveanu, iar când acesta s-a opus şuturilor devenilor au intervenit salvator barele porţii sale, care i-au salvat pe călărăşeni de încasarea unui scor-fluviu.
Nuno Coco a avut trei oportunităţi de a marca în nici două minute (min. 2 – 3), “bomba” lui Robert Matei a trecut razant peste transversală (min. 4), Obadă a tras în portar, şutul lui Tacot a fost respins de Moldoveanu în corner (min. 5), Obadă a reuşit să trimită cu capul (!) pe lângă poartă, pentru ca tot micuţul atacant moldovean să deschidă seria – pur şi simplu exasperantă – a barelor devene în minutul 6. Un minut mai târziu, Iancu vede excelent că Moldoveanu e ieşit din poartă şi şutează din careul propriu, însă balonul loveşte transversala şi revine în teren, de unde Ique Ribeiro îl retrimite tot în bară! Mai iroseşte şi Nuno Coco încă două ocazii, la prima trimiţând în portar, la a doua încercând să îl lobeze în situaţie de unu-la-unu şi trimiţând peste poartă, iar şutul lui Robert Matei trece pe lângă bară. Treziţi parcă din pumni, cei de la Dunărea încearcă două firave acţiuni ofensive, însă Movileanu şi Vârlan nu nimeresc poarta în minutele 10 şi 11.
Golul izbăvitor pentru deveni vine – în sfârşit! – în minutul 11. Atunci Robert Matei şi Ferreira combină între ei şi ultimul îl găseşte excelent cu o pasă în adâncime pe Tacot, care şutează la rădăcina barei pe colţul lung, fără speranţe pentru portarul advers. Un minut mai târziu, Obadă scapă singur cu portarul, trimite un lob aproape perfect, dar drumul mingii spre gol este oprit – cum altfel? – de bara transversală.
Jocul este alert, ocaziile continuă să curgă mai ales la poarta Dunării, însă şi oaspeţii încep să se vadă ceva mai des în ofensivă. Moldoveanu apără şutul lui Pânzaru, Ique face şi faza de apărare şi îl deposedează excelent pe Tomescu, scăpat pe contraatac (min. 14), Nuno Coco nu reuşeşte să îl învingă pe goal-keeperul Dunării nici aflat singur cu acesta (min. 15), nici după ce întoarce spectaculos doi adversari şi şutează pe poartă (min. 17). Tomescu bate o lovitură liberă periculoasă, dar nu obţine decât un corner, Nuno este deposedat în ultimă instanţă în fază de gol (min. 18), Plugaru trimite peste (min. 19), pentru ca în penultimul minut al primei reprize să se consemneze un moment psihologic important al meciului. Autobergamo adună şase greşeli de echipă, iar lovitura de penalitate de la 10 metri acordată pentru Dunărea şi executată de Vârlan este deviată salvator în corner de Toniţă, inspirat introdus pe teren. La această fază oaspeţii ar fi putut egala chiar înainte de pauză, complet împotriva cursului jocului, pentru a intra cu un rezultat nesperat la cabine. Aşa a mai fost timp până la pauză pentru ocaziile lui Ignat, Obadă şi Tacot, dar scorul minim de 1 – 0 a rămas neschimbat în ciuda dominării cvasitotale a lui Autobergamo.
Dezlănţuiţi total după pauză
De la cabine cei de la Autobergamo au revenit hotărâţi să tranşeze definitiv partida, în ciuda tuturor ratărilor şi barelor din partea întâi, în care s-au irosit ocazii cât pentru un întreg tur de campionat. În secunda 20 de la reluare, Robert Matei iniţiază o acţiune individuală superbă şi îl serveşte excelent pe Nuno Coco, care răzbună nereuşitele din acest meci cu golul izbăvitor de 2 – 0. La acest scor Călăraşiul chiar nu mai are ce pierde şi încearcă să iasă mai mult la joc, Iancu apără şutul lui Radu (min. 22), după care Plugaru şi Radu nu nimeresc ţinta.
A fost apoi rândul lui Ique Ribeiro să iasă la rampă, brazilianul făcând duminică cel mai bun joc de când a venit la Deva. Momentul lui de graţie a început în minutul 24, când a luat o acţiune pe cont propriu, a trecut de tot ce i-a ieşit în cale şi a şutat fără speranţe pentru Moldoveanu, făcând 3 – 0. Peste nici un minut, tot el a apărut la finalizarea unui corner executat de Obadă şi scorul a luat proporţii ceva mai apropiate de desfăşurarea ostilităţilor din teren, mai ales în prima parte a meciului. Nici greşeala uluitoare a lui Obadă, care a pierdut balonul în apropierea propriei porţi, permiţând lui Vârlan să înscrie primul – şi singurul – gol al oaspeţilor doar la câteva secunde după ce se făcuse 4 – 0 nu a putut să schimbe cu nimic imaginea partidei.
Tacot iroseşte un contraatac trei contra doi şutând în portar (min. 26), Nuno Coco nu obţine decât un corner la o fază promiţătoare, pentru ca tot el să expedieze balonul în bară – a câta în acest meci!? – în minutul 28. Radu prinde şi el un şut în bara exterioară (min. 29), iar Iancu apără la ocazia lui Movileanu (min. 30). Ique finalizează un contraatac cu un şut în portar, însă tot el se revanşează pentru pasa lui Obadă de la al doilea său gol, întorcându-i acestuia serviciul la reuşita de 5 – 1 a internaţionalului moldovean din minutul 33. Peste numai un minut vine şi al şaselea gol al lui Autobergamo, care avea să fie şi ultimul al întâlnirii: Cristi Matei trimite în apropierea porţii, de unde Paulo Ferreira deviază cu fineţe extremă pe lângă portar, o execuţie de mare efect. Drăgoiu şi Obadă mai au două ocazii pentru gazde, în timp ce la poarta cealaltă Toniţă intervine la şuturile lui Radu şi Krstic, astfel că tabela nu se mai schimbă până la final.
Status-quo în fruntea clasamentului
Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat al Ligii întâi, situaţia în fruntea clasamentului rămâne practic neschimbată. Dacă Autobergamo a câştigat, tot duminică şi liderul United a învins la Galaţi cu 6 – 2 pe Politehnica Iaşi, astfel încât distanţa la puncte dintre ele a rămas neschimbată. Aseară au jucat şi celelalte două pretendente la locurile fruntaşe şi nu era de aşteptat să fi avut probleme: Informatica evolua la Târgu Secuiesc pe terenul “lanternei” KSE, iar Odorheiul acasă, în compania lui Spicom Sf. Gheorghe.
Joi, Autobergamo joacă un alt meci crucial, la Târgu Mureş, restanţa de campionat cu City’us, victoria fiind şi acolo obligatorie pentru deveni, în lupta lor pentru primul loc.
Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi 6 – 1 (1 – 0)
AUTOBERGAMO: Iancu, Toniţă – R. Matei, C. Matei, Nuno, Ferreira, Tacot, Pânzaru, Obadă, Ique, Ignat, Drăgoiu, Kovacs. Antrenor Florin Ignat.
DUNĂREA: Moldoveanu, Bejenaru – Movileanu, Radu, Plugaru, Krstic, Chiaru, Ghiuţă, Dumitru, Tomescu, Vârlan, Şotârcă. Antrenor Marian Şotârcă.
Au marcat: Tacot (11), Nuno (21), Ique (24, 25), Obadă (33), Ferreira (34), respectiv Vârlan (25)





















One Comment