Autobergamo Deva a câştigat dramatic cu United Galaţi (GALERIE FOTO)
Partida de duminică seară de la Deva a avut de toate: faze spectaculoase, întorsături de scor, tensiune pe teren şi nervi pe bancă şi în tribune, angajament de parcă se juca finala Ligii Campionilor, reuşite tehnice, dar şi două autogoluri, plus un deznodământ stabilit abia în ultimele secunde ale jocului. Autobergamo s-a impus finalmente cu 5 – 4, însă întrebarea care rămâne e pe ce poziţie va termina sezonul regulat, în discuţie fiind (realist vorbind) locurile 2 şi 3.
Cine credea că gălăţenii vor veni la Deva relaxaţi şi vor face un joc de vacanţă, dat fiind faptul că nu se puteau clinti de pe locul 4 în etapele rămase de jucat, ei bine, s-a înşelat. United a oferit o replică puternică unei echipe aflate încă sub şocul înfrângerii de la Timişoara şi care în consecinţă a abordat acest meci sub o imensă presiune.
Gol în ultima secundă pentru avantaj la pauză
Devenii au început jocul mai bine, obligaţi de nevoia de puncte şi de statutul de echipă mai bine clasată. Autobergamo a avut primele situaţii de gol la poarta adversă prin Ignat, Pânzaru şi din nou Ignat (min. 3). La ultima s-a cerut un henţ şi penalty, însă arbitrii Chiţă şi Ionescu, extrem de nesiguri şi inegali în decizii pe tot parcursul meciului, nu au dat nimic, inflamând din start spiritele şi aşa încinse din tabăra deveană după penaltyul neacordat la Timişoara. În replică, Moldoveanu, de departe cel mai bun om al oaspeţilor, expediază două şuturi în min. 4 şi 5, unul peste poartă şi unul în bara laterală. Prima ocazie cu adevărat mare a partidei a avut-o Obadă în min. 5, însă şutul lui la vinclu a fost respins spectaculos de Wellington, portarul Galaţiului prinzând o zi mare. Cataramă trimite şi el un şut periculos în cros, iar Cireş are un voleu care trece de puţin peste transversală (min. 7). Şirul ocaziilor devene continuă: o combinaţie frumoasă Ignat – Obadă – Moţ îl pune pe ultimul în poziţie de şut, dar balonul trece pe lângă, Obadă trage prin surprindere dar Wellington e la post, Pânzaru iniţiază o acţiune individuală şi îl serveşte bine pe Moţ, care e blocat, Wellington scoate voleul superb al lui Ignat (min. 10), iar Matei trimite de puţin pe lângă bară. Lascu şi Hendrius au o dublă ocazie în min. 13, dar primul trage în Molina, iar al doilea nu nimereşte poarta. Moldoveanu reia periculos, dar nu găseşte ţinta un minut mai târziu.
Autobergamo revine la cârma partidei, Cataramă îl găseşte bine pe Obadă, dar acesta trimite pe lângă, pentru ca min. 16 să aducă deschiderea scorului: Matei interceptează mingea la centrul terenului, pătrunde şi şutează senzaţional sub transversală pentru un 1 – 0 meritat după aspectul jocului. Devenii au şi şansa desprinderii de două ori în acelaşi minut, însă Ignat nu reuşeşte să împingă în poartă centrarea lui Obadă la o acţiune iniţiată de Matei, pentru ca tot el să fie blocat de portar la pasa aceluiaşi Matei. Un minut mai târziu cade golul oaspeţilor la o fază care nu anunţa mare lucru, însă Moldoveanu reuşeşte să trimită balonul pe sub Molina, deloc în apele lui duminică seara.
Jocul continuă în acelaşi ritm alert şi cu un mare angajament, Wellington scoate cu piciorul şutul lui Pânzaru, Obadă nu obţine decât un corner la o acţiune promiţătoare, pentru ca bara lui Burdujel să dea palpitaţii devenilor. La ultima fază a reprizei, Obadă trimite lui Pânzaru, care scoate pentru Matei, iar şutul acestuia poposeşte în plasa porţii gălăţene când mai rămăsese o singură secundă de joc pe tabelă. La pauză s-a intrat cu 2 – 1 şi partea a doua rămânea deschisă oricărui rezultat.
Final interzis cardiacilor
La nici 30 de secunde de la reluare, Ignat iniţiază o acţiune individuală superbă, trece şi de portar şi înscrie elegant pentru 3 – 1. Meciul nu era însă nici pe departe jucat, pentru că în numai două minute oaspeţii reuşesc aproape incredibil egalarea. Mai întâi Pânzaru deviază nefericit în proprie poartă o minge trimisă cam la întâmplare în semicercul devean (min. 22), pentru ca Moldoveanu să expedieze un voleu care îl lasă pe Molina fără replică (min. 23). Gazdele acuză şocul şi, după ce Moţ este blocat pe contraatac, United are două bune ocazii de a prelua conducerea. Mai întâi Lascu scapă singur, dar Molina apără (min. 26), apoi Moldoveanu trimite periculos de puţin pe lângă poartă (min. 27). Manya şutează în portar (min. 28) pentru ca aceeaşi fază să aducă golul la cealaltă poartă prin reuşita lui Hendrius. Pentru prima – şi singura – dată în acest meci gălăţenii conduceau, 3 – 4, şi spectrul înfrângerii apăsa greu asupra lui Autobergamo. A urmat după acest gol o sarabandă de ocazii uriaşe: Ignat, singur în doi metri după pasa lui Obadă, îi prilejuieşte lui Wellington încă o intervenţie „imposibilă”, acesta deviind balonul peste poartă (min. 28), Hendrius trimite incredibil pe lângă vinclu singur-singurel pe semicerc (min. 29), Matei expediază un „trasor” marcă proprie în transversală (min. 31), pentru ca Moldoveanu să şuteze pe lângă în min. 32. A fost ultima şansă a oaspeţilor de a înscrie, de aici încolo existând pe teren o singură echipă.
Autobergamo a atacat cu toate liniile şi din toate poziţiile, având şi patru ocazii într-un singur minut (!), însă rând pe rând Matei – contraatac terminat cu şut în portar, Moţ – greşeşte preluarea în semicerc, Matei, Manya, Obadă, din nou Manya în două rânduri – intervenţii ale extraordinarului Wellington, Matei şi Pânzaru au trecut pe lângă egalare. Aceasta vine totuşi în min. 35, când Matei execută excepţional o lovitură liberă şi mingea se opreşte în plasă pentru 4 – 4. Şutul lui Obadă este scos de sub transversală de portarul lui United, exasperant de bun în intervenţiile sale, Matei mai are şi el o ocazie, se trece în 5 + 0 la Autobergamo, Obadă îl mai remarcă în două rânduri pe Wellington, pentru ca atunci când mai erau 17 secunde de joc Hendrius să devieze în proprie poartă un balon trimis de Manya „la bătaie” în semicerc.
Concluzionând, a fost o victorie absolut necesară pentru Deva, obţinută in-extremis, la mare luptă, dar va trebui să aşteptăm şi rezultatele contracandidatelor pentru a vedea situaţia exactă din clasament. Informatica a jucat aseară la Călăraşi cu Dunărea, un meci dificil (încheiat după închiderea ediţiei), iar City’us joacă azi la Chiajna, cu Concordia, o partidă mult mai facilă în compania unui adversar care în mod normal nu îi poate pune probleme.
AUTOBERGAMO: Molina, Filimon – Pânzaru, Matei, Moţ, Ignat, Cataramă, Obadă, Manya, Macingo, Drăgoiu, Kovacs. Antrenor Florin Ignat.
UNITED: Wellington, Păduraru – Burdujel, Lascu, Hendrius, Moldoveanu, Tudose, Cireş, Tănăsilă, Popa, Stoian. Antrenor David Asandei.



























