Aur pentru echipa RobotX Hunedoara la FIRST Global Competition
Performanță fabuloasă pentru elevii hunedoreni la nivel mondial
După ani grei de muncă, România este noua campioană mondială la robotică. Totul se datorează elevilor din echipa RobotX Hunedoara, de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” care au reușit să obțină medalia de aur la una dintre cele mai prestigioase competiții de robotică din lume – First Global Competition – care a avut loc, în Mexic.
Elevii specializați în robotică de la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara – RobotX – au reprezentat România la una dintre cele mai prestigioase competiții de robotică din lume. A fost vorba despre First Global Competition, care s-a desfășurat în perioada 15 – 18 august, în Mexic. Competiţia a reunit peste 160 de ţări, iar echipa României, coordonată de profesorul de fizică Mircea Nistor, a fost una cu rezultate remarcabile. După trei zile de concurs, RobotX Hunedoara a câştigat medalia de aur, alături de echipele din Singapore şi Germania. Cei care au făcut parte din echipa României au fost elevii Radu Mihai Cîndea (clasa a IX-a), Cristian Carol Budiul (clasa a X-a), Andrei Cunțan Dănuț, Andrei Darius Lorinczi și Răzvan Nicolae Vîrtan (clasa a XI-a), coordonați de profesorul de fizică Mircea Nistor.
Un roboțel smart apreciat de întreaga lume
La sfârșitul lunii mai 2018, echipa a primit kit-ul oficial de competiție, cu sprijinul organizației „Nație prin Educație”. Folosind doar elementele din kit – este o cerință expresă a competiției – echipa a construit un robot deosebit de inteligent și performant, care a trebuit să îndeplinească anumite sarcini extrem de dificile pentru competiție. La robot au lucrat nu doar cei amintiți, ci toată echipa RobotX HD. La începutul lunii iulie, robotul a fost prezentat în tabăra națională de robotică, desfășurată la Beclean. „Ne pregătim intens perfecționând robotul și antrenându-ne pentru a obține o performanță cât mai bună în Mexic și, prin aceasta, să stârnim pentru cât mai mulți copii pasiunea pentru știință și tehnologie, precum și încrederea că și dintr-un oraș de provincie poți reprezenta România la cel mai înalt nivel”, declara în urmă cu o lună Mircea Nistor.
Performanțe deosebite și în țară
Echipa a fost desemnată să reprezinte România la cea mai importantă competiție mondială de robotică pentru elevi, datorită performanțelor obținute în cele două ediții ale competiției naționale FIRST TechChallenge. În 2017, prima ediție a competiției, echipa RobotX HD s-a clasat pe poziția a 3-a în calificări și a jucat în semifinală. În 2018, la cea de-a doua ediție a competiției, echipa s-a clasat pe poziția a 2-a în calificări și a jucat în finala diviziei Coandă. Tot în această ediție, echipa a obținut premiul „Connect Award”, acordat pentru deosebita conectare cu comunitatea locală, cu lumea științei și tehnicii.
FIRST Global Competition este o competiţie globală organizată anual, într-o ţară gazdă a competiției. În anul 2017, ediția a fost organizată în Washington DC, Statele Unite şi România a fost prezentă cu o echipă. În anul 2018, competiţia s-a organizat în Mexic, a avut ca temă „Energy Impact” şi a explorat impactul pe care îl au diversele surse de energie şi cum pot deveni mai sustenabile.







One Comment