glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Au ratat calificarea

Echipa de handbal junioare III a CSŞ Hunedoara a ratat şansa de a fi prezentă în ultimul act al Campionatului Naţional. Mai mici cu un an decât restul adversarelor, hunedorencele au câştigat doar două din cele cinci jocuri disputate week-end-ul trecut la Jimbolia şi au terminat pe patru grupa a III-a a Turneului Semifinal.

Fetele pregătite de Paraschiva Bălici şi Ioan Feier au învins HC Jimbolia cu 23-22 (16-13) şi CSŞ Sighişoara cu 32-28 (14-10), dar au pierdut celelalte trei jocuri: 30-20 (16-12) cu LPS Slatina, 24-20 (12-8) cu CSŞ 2 Baia Mare şi 28-24 (16-11) cu LPS Piteşti. “S-a simţit faptul că fetele noastre au fost mai mici cu un an decât adversarele lor. Am beneficiat şi de un program destul de greu, având meciuri cu două dintre cele mai bune echipe ale grupei în prima zi, la un interval de timp destul de scurt. Mai mult, am avut parte şi de multă neşansă în ultimul joc, cel cu LPS Piteşti, în care am condus chiar şi cu şapte goluri diferenţă, dar am cedat în ultimele minute. Una peste alta, am avut un parcurs bun în acest an şi putem spune că generaţia de acum este una promiţătoare”, a spus antrenorul Ioan Feier. Nici cealaltă echipă hunedoreană prezentă în penultimul act al competiţiei n-a avut un parcurs fericit. Junioarele de la CSŞ Petroşani pierzând toate cele cinci jocuri: 20-26 cu CSŞ Caracal, 16-31 cu CS Marta Baia Mare, 17-23 cu Unirea Sânnicolau Mare, 18-20 cu CSŞ Sfântu Gheorghe şi 8-39 cu Gr. Şc. Energetic Râmnicu Vâlcea.

Back to top button