Au furat moaștele Sfântului Haralambie, din Grecia. Episcopia Devei și Hunedoarei: „Niciun preot hunedorean nu e implicat”
Patru persoane, dintr-un grup format din pelerini din județele Hunedoara și București, au fost reținute de autoritățile din Grecia, după ce au încercat să fure moaștele unui sfânt.
Românii sunt personajele principale ale unui eveniment petrecut în Grecia, la Mănăstirea Mega Spileo.
Patru dintre turiștii din Hunedoara și București au fost reținuți de autorități, pentru că au încercat să fure moaștele Sfântului Haralambie. Unul dintre pelerini a încercat să plece de la mănăstire cu mâna sfântului. În grupul arestaților care au încercat să fure moaștele în timpul unui pelerinaj s-ar afla și doi preoți, astfel că fapta românilor este cu atât mai reprobabilă. Dispariția moaștelor a fost observată de abatele mănăstirii din Kalavrita, considerată cea mai veche din Grecia, acesta alertând poliţia care a oprit pe drum autocarul românilor. Văzându-se cu poliția pe urme, aceștia au încercat să scape de moaște, aruncându-le într-o râpă.
Hunedoreni bănuiți de complicitate
Potrivit presei centrale, suspecţii au fost prinşi, iar moaştele au fost înapoiate mânăstirii. Alţi doi români, din acelaşi grup, sunt bănuiţi de complicitate, în total fiind vorba de patru români cercetați de greci. Cei doi hoţi urmează să fie duși astăzi în faţa instanţei. Sacrilegiul lor este considerat extrem de grav în Grecia.
Contactați de Glasul Hunedoarei, reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei au declarat că niciun preot din județul Hunedoara nu este implicat în acest caz. „Știm că este vorba despre un pelerinaj la care au luat parte și persoane din județul Hunedoara, am înțeles că ar fi implicați și hunedoreni în acestă faptă reprobabilă, dar ce pot să vă spun cu siguranță este că niciun preot din județul Hunedoara nu a fost implicat în acest furt!”, a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu,






