glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Au apărut primele surprize în Liga a patra

Etapa a cincea din Campionatul Judeţean a adus câteva rezultate surprinzătoare. Ultimele două câştigătoare ale Ligii a patra, Inter Petrila şi Hercules Lupeni, au fost ţinute în şah de echipe situate în a doua jumătate a clasamentului, semn că „granzii” competiţiei hunedorene pot pierde puncte nu doar în disputele dintre ei, ci şi în faţa altora.

Sigur, au fost şi multe meciuri cu deznodământ scontat, adică victorii la scor ale favoritelor, aşa cum a fost cazul la Haţeg, Hunedoara sau Băiţa. Îşi continuă parcursul bun de până acum Călanul şi Geoagiul, care se menţin în grupul fruntaş. Cifric, runda aceasta a însemnat patru victorii ale gazdelor, două egaluri şi un succes al oaspeţilor, cu un golaveraj general de 24 – 4 în favoarea celor care au beneficiat de avantajul terenului propriu.

CNS Cetate Deva – CS Inter Petrila 1 – 1 (1 – 0)

„Bomba” etapei a explodat la Deva, unde puţină lume dădea vreo şansă tinerei trupe a lui Haidiner în faţa unei formaţii care a dominat categoric atât sezonul trecut, cât şi actualul început de campionat. Interul a dominat teritorial, şi-a creat câteva ocazii de a înscrie, însă a avut în faţă o echipă bine aşezată în teren, greu de depăşit în apărare. După un debut de joc cu câteva situaţii în dreptul lui Kalai, Perşe, Păduraru sau Duma, în min. 24 oaspeţii au introdus mingea în poarta lui Apostol la un corner, cu o lovitură de cap a lui Matei din careul mic, însă golul a fost corect anulat pentru fault la portar. Trei minute mai târziu, o lovitură liberă de la circa 20 de metri lateral dreapta este bătută de Scarlat pe lângă zid, încet şi pe mijlocul porţii, Haring aparent e pe minge, însă plonjează cu întârziere iar balonul trece pe sub el şi intră în poartă. Petrilenii se aruncă în atac şi au două şanse uriaşe de gol, dar Apostol intervine excelent, respingând cu piciorul la ocaziile lui Perşe (min. 38) şi Duma (min. 42). Şi Bogdan are o oportunitate de a înscrie, dar trimite pe lângă poartă în ultimul minut al primei reprize.

Partea secundă a însemnat o goană după egalare a Interului, care a reuşit acest lucru la mijlocul reprizei, prin cine altul decât golgeterul veteran Kalai. Campioana nu a izbutit însă şi golul victoriei în timpul de joc rămas, astfel că Petrila pierde primele două puncte din actualul sezon. Interul rămâne lider în Liga a patra, însă urmăritoarele s-au apropiat şi clasamentul s-a strâns în partea sa superioară.

CETATE: Apostol – Poenar (min. 81 Sicoe), Ungureanu, Coteţ, Scarlat (min. 81 Hîrciog) – Ţernă, Costea – Leucian, Bogdan, Staicu – Lupu. Antrenor Daniel Haidiner

INTER: Haring – Tăian (eliminat min. 86), Matei, Cîmpean, Androne Ioan – Perşe (min. 71 D. Alexandru), Torkoş, Păduraru (min. 62 Dolha), Bocu – Kalai, Duma (min. 82 Marioane). Antrenor Adrian Cîmpean

Au marcat: Carlos Scarlat (min. 27), respectiv Iosif Kalai (min. 67)

CS Hunedoara – CSM Mihai Viteazu Vulcan 6 – 1 (3 – 0)

Victorie cât se poate de lejeră a unei echipe hunedorene care în acest sezon are dreptul la promovare în Liga a treia. Jocul de la Hunedoara cu cei de la Mihai Viteazu a părut mai degrabă o pregătire pentru întâlnirea de cu totul alt calibru din etapa viitoare, când trupa lui Mircea Alic înfruntă în deplasare în derbyul rundei pe liderul Inter Petrila, cele două formaţii fiind despărţite în clasament de numai trei puncte.

HUNEDOARA: Cobliş – R. Popa (min. 37 Ţene), Şumuţiu, Simionov (min. 72 Scorobete), Apachiţei (min. 51 I. Radu), D. Creciunesc, Daisa (eliminat min. 21), Bloj, Herci, Ionicescu (min. 59 Mercurean), Cr. Creciunesc. Antrenor Mircea Alic

VULCAN: Şuteu – Vişa (min. 80 Moldovan), Vajda, Buduroi, Şilip, Bob (min. 46 Pantilimon), Rus, Mândreci (min. 67 Talpă), Bădărău, Bulimej, Bărcăceanu. Antrenor Dorel Mârşava

Au marcat: Robert Popa (min. 9), Liviu Herci (min. 27), Erwin Bloj (min. 42), Radu Pantilimon – autogol (min. 52), Ionuţ Radu (min. 70, 88), respectiv Ionuţ Talpă (min. 74)

ACS Şoimul Băiţa – CSM Jiul Petroşani 5 – 0 (1 – 0)

Şoimul a dat semnalul de începere a ascensiunii mult aşteptate odată cu acest prim meci fără emoţii din actualul campionat, după trei jocuri de infarct în etapele precedente. Jiul, o umbră a echipei de odinioară, nu a pus nici un fel de probleme în partida de duminică de la Crăciuneşti. Un hat-trick al antrenorului-jucător Pisoiu, completat de câte o reuşită a lui Salamon şi Jurj, au stabilit scorul final al unei întâlniri fără istoric.

ŞOIMUL: Huzum – Vîrtan, Sevastiţa, Vajda, Chelariu, Pisoiu (min. 68 Fiţ), Stamatin (min. 58 Jurj), Benea, Salamon, Petresc (min. 78 Cioran), Horţ (min. 75 Demian). Antrenor Ioan Pisoiu

JIUL: Ştefănoaica – Muraru, Turdean, Şerban, Tuţă, Nicu, Petrici, Erdokozi, Vizitiu, Gyurka, Rujoi. Antrenor Cornel Irina

Au marcat: Ioan Pisoiu (min. 8, 65, 67), Lorant Salamon (min. 58), Raul Jurj (min. 76)

CSA Aurul Brad – ACS Hercules Lupeni 0 – 0

Formaţia din Lupeni nu a reuşit să profite de pasul greşit făcut de marea sa rivală din Petrila. Egalul fără gol de la Brad nu ajută cine ştie cât pe Aurul, care rămâne pe locul 9, în schimb a încurcat serios pe Hercules, care a alunecat de pe podium până pe locul 6 al ierarhiei judeţene, fiind depăşită de Retezatul, Hunedoara şi Gloria.

AURUL: Ilea – Leaha, Costar, Rucăreanu (min. 70 Polvrea), Miclean, Lupea (min. 80 Nistor), R. Filipaş, Cristea (min. 60 Rostaş), I. Filipaş, Lazăr, Talpaş. Antrenor Alin Gomoi

HERCULES: Dăneasă – Stoicoiu, Ionaşc, Pop, Cismaşiu, Moldovan, Ad. Roşian, Ciocârlan, Buţurcă, Harangozo, I. Roşian (min. 86 Pîrvulescu). Antrenor Dan Voicu

AS Universitatea Petroşani – ACS Victoria Călan 0 – 1 (0 – 1)

Autogolul lui Sergiu Stanciu din minutul 15 a decis învingătoarea din această partidă, în care gazdele de la Universitatea şi-au vândut foarte scump pielea. Victoria din Călan rămâne cu acest rezultat pe poziţia secundă a clasamentului, acum la un singur punct de locul întâi. Echipa pregătită de Claudiu Fulea a mers aproape perfect în acest început de campionat, doar „scurt-circuitul” cu Retezatul din etapa a doua ieşind din tipare.

AS Gloria Proinstal Geoagiu – AS Aurul Certej 3 – 1 (0 – 1)

Aşa cum am mai spus-o, noua echipă a Geoagiului, cu Ciprian Pepenar pe banca tehnică, este de urmărit în acest sezon. O nouă victorie, obţinută în faţa unui adversar incomod şi capabil de surprize, a urcat Gloria pe locul 5, la un singur punct de podium. Oaspeţii au intrat în avantaj la cabine prin golul înscris de Robert Stoica cu un minut înainte de pauză, însă gazdele au întors scorul în repriza secundă. Andrei Vîrlan (min. 47), Ioan Mărginean (min. 59) şi Constantin Vişan (min. 65) au marcat golurile care au adus cele trei puncte în contul Gloriei.

CSO Retezatul Haţeg – ACS Minerul Uricani 9 – 0

Scorul ne scuteşte de orice fel de comentarii. Să spunem doar că „lanterna” Ligii a patra, Minerul, ajunge astfel la un total deloc onorant de 20 de goluri primite în doar patru meciuri. De cealaltă parte, Retezatul lui Flaviu Itul a urcat pe locul 3, la trei puncte în urma lui Inter şi la două de Victoria, cu un golaveraj mai bun decât Hunedoara.

Back to top button