glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Ați văzut-o pe Romina?

O adolescentă din municipiul Hunedoara este căutată de familie, după ce de miercuri dimineață nu a mai venit acasă. Părinții au anunțat poliția spre seară, după ce tânăra nu a mai ajuns de la școală. „Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că minora Rostaş Garina Romina (foto), în vârstă de 15 ani, a plecat în data de 09.03.2016, în jurul orei 07:30, de la domiciliu spre şcoală şi nu a mai revenit. În jurul orei 15.00, minora a sunat-o pe mama sa, anunţând-o că se află la domiciliul prietenului ei, în oraşul Călan. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minora nu se afla la locul anunţat şi au demarat activităţi investigative şi de căutare în vederea identificării persoanei în cauză, însă fără rezultat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. Semnalmentele fetei sunt: 1,60 m înălțime, păr negru legat, ochi căprui, față rotundă, aproximativ 60 kg. Poliţiştii vor continua cercetările, minora fiind dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. Adolescenta a mai plecat în mod voluntar de la domiciliul său, dar după câteva zile a revenit. Persoanele care pot furniza informaţii care să conducă la depistarea sa sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Back to top button