glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Atenționare de ger în toată țara, până marți

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, ieri, o alertă meteo de vreme rea valabilă până marţi. În intervalul 9-14 februarie se va înregistra un val de frig cu nopţi geroase în mai toată ţara. Potrivit sursei citate, până în 14 februarie, vremea va deveni deosebit de rece în majoritatea regiunilor, dar mai ales în est și sud, unde temperaturile maxime se vor menține preponderent negative. Nopțile vor fi geroase la începutul intervalului (în noaptea de joi spre vineri, 9/10 februarie) mai ales în Moldova și în depresiunile intramontane, apoi, local, și în Muntenia, Oltenia, Transilvania și, izolat, în celelalte regiuni. Temperaturile minime se vor situa, în general, între – 7 și – 10 grade, mai scăzute, sub – 22 de grade, îndeosebi în depresiunile din estul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei.

Back to top button