glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Atenţie, la comisioanele pe care le plătiţi în Programul „Casa Verde 2011”!

Zeci de beneficiari ai programului „Casa Verde 2011”, din judeţul Hunedoara, au fost la un pas de a fi înşelaţi de mai multe firme „fantomă”, care le-au promis că vor putea primi finanţarea mai repede! Pentru ca oamenii să nu fie „ţepuiţi”, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara au tras un semnal de alarmă în rândul populaţiei pentru a nu da crezare acestor intermediari.

Ultima sesiune de depunere a dosarelor pentru „Casa verde” a fost în perioada 1 iunie – 15 iulie 2011. La nivelul judeţului Hunedoara s-au depus 475 de dosare din care au fost analizate 86, un număr de 60 dintre ele fiind deja decontate. Proiectul a stagnat o perioadă, iar în data de 25 mai 2014 ministrul Mediului, Attila Korodi, a anunţat reluarea programului, care a constat în analizarea cererilor depuse în sesiunea din 2011, și nu în noua sesiune de depunere. Se pare că de acest anunţ s-au bucurat foarte multe firme de rea credinţă care au început să contacteze persoanele înscrise în program sau dornice să se înscrie în program, oferindu-le tot felul de facilităţi, doar pentru a le percepe anumite comisioane. Pentru ca hunedorenii să nu fie înşelaţi de firmele „fantomă”, reprezentanţii ANM Hunedoara au tras un semnal de alarmă în rândul persoanelor înscrise în program, pentru ca acestea să nu achite niciun fel de comision şi să nu dea crezare telefoanelor anonime pe care le primesc. Ne dorim foarte mult ca beneficiarii hunedoreni să nu fie înşelaţi, de aceea le sugerez să nu achite niciun fel de comision şi să nu încheie contracte cu fel şi fel de firme fantomă pentru a le face anumite lucrări. Pe cei care şi-au depus contracte în sesiunea din 2011 îi rog să mai aibă puţină răbdare pentru că noi îi vom contacta pe cei eligibili şi îi vom invita să semneze contractul de finanţare. Abia după ce semnează contractul de finanţare vor putea să achiziţioneze echipamentele necesare şi să apeleze la serviciile unei firme specializate”, a precizat directorul ANM Hunedoara, Georgeta Barabaş (foto).

Back to top button