glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Atenție, comercianți! ANAF demarează noi controale

Comercianții din județul Hunedoara vor fi „supuși” unor noi controale. De această dată, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor verifica dacă operatorii economici folosesc aparate de marcat cu jurnal electronic. Controaleleîncep din 15 martie.

Acțiunea de control tematic dispusă de Ministerul Finanțelor Publice este determinată de faptul că cererea de achiziționare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, vânzările diminuându-se drastic. „În luna februarie comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut cu aproximativ 30 la sută, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu circa 11 la sută. La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service. Mai mult decât atât, solicitările de instalare şi punere în funcţiune a noilor aparate de marcat au scăzut chiar şi în cazul aparatelor achiziţionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (sunt semnalate numeroase situaţii în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor)”, susțin reprezentanții ANAF.
Reprezentanţii ANAF precizează că ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar MFP a emis autorizaţii de distribuţie pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi ( 87 modele existente pe piaţă). „Termenele de intrare în legalitate pe care le vor stabili inspectorii ANAF, potrivit legii prevenţiei, vor fi scurte având în vedere faptul că pe piaţă există toate modelele de aparate de marcat necesare utilizatorilor iar în ceea ce priveşte capacitatea de eliberare a seriilor fiscale de către ANAF şi instalarea de către unităţile de service nu au mai fost semnalate dificultăţi sau întârzieri. De asemenea, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de intrare în legalitate se va relua controlul şi se vor aplica amenzile prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Back to top button