Astăzi se dezgroapă morţii din casa împuşcată. Doi luptători anticomunişti pentru a căror eliminare Securitatea, Miliţia şi Armata au asediat o casă o zi întreagă sunt exhumaţi, la Mesentea în judeţul Alba

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc finalizează astăzi acţiunea de căutare şi exhumare a doi partizani anti-comunişti omorâţi de Securitate, în 1949, cu ajutorul Miliţiei şi Armatei. Cei doi, Traian Mârza şi Traian Gligor, au rezistat aproape o zi întreagă, baricadaţi într-o casă de la marginea satului Mesentea, din judeţul Alba. Au fost omorâţi abia după ce Securitatea a chemat în ajutor zeci de miliţieni, dar şi soldaţi dotaţi cu un tun anticar.

Traian Mârza şi Traian Gligor aveau 24, respectiv 25 de ani, când au fost ucişi de Securitate. Se întâmpla pe 9 martie 1949. Amândoi proveneau din familii relativ înstărite. Amândoi nu puteau să accepte ideile şi metodele regimului comunist, instaurat în 1947. Şi-au lăsat familiile şi s-a alăturat grupării de partizani conduse de Ştefan Popa, fost sublocotenent în Armata Română şi veteran de război. Gruparea îşi avea „baza” în zona Vârfului Capra, din Munţii Apuseni, era sprijinită de locuitori ai satelor din zonă şi era pe punctul de a-şi uni forţele cu o grupare mai mare, condusă de maiorul Nicolae Dabija, cantonată pe Muntele Mare, relativ aproape de satul Bistra. Pe 4 martie 1949, grupul Dabija a fost destructurat în urma unei adevărate confruntări armate ce a avut loc pe munte. În aceeaşi campanie a fost vizată şi gruparea lui Ştefan Popa. Pe 6 martie 1949 a fost înconjurată şi gruparea acestuia, pe Vârful Capra. Partizanii au reuşit să spargă încercuirea. Cinci dintre ei au fost prinşi două zile mai târziu şi torturaţi. Aşa au aflat securiştii că Traian Mârza şi Traian Gligor se adăposteau într-o casă de la marginea satului Mesentea, comuna Galda de Jos.

O simplă casă, sub asediu

Pe 9 martie, dimineaţa, casa a fost înconjurată de şapte agenţi ai Securităţii. Au trimis o femeie din sat să încerce uşa. Era blocată. Au încercat să o spargă, dar cei doi partizani au început să tragă. Securiştii au chemat apoi, în ajutor, 25 de miliţieni. A început un adevărat asediu asupra casei, însă cei doi tineri nu renunţau la luptă. Securitatea a cerut şi ajutorul garnizoanei din Alba Iulia care a trimis, cu întârziere, câteva zeci de soldaţi şi un tun anticar. Casa a fost atacată cu tot armamentul disponibil. Pe lângă gloanţe de mitralieră şi pisto-mitralieră s-au folosit şi zeci de grenade ofensive şi incendiare. „Tunul a fost montat pe poziţie dar nu a fost folosit. De fapt, pentru că a trimis cu întârziere ajutorul militar solicitat, comandantul de la acea vreme al garnizoanei din Alba Iulia, colonelul Cara, a fost acuzat de sabotaj. Securitatea ceruse o mitralieră de la acea garnizoană”, explică prof. Gheorghe Petrov, coordonatorul echipei de cercetare a IICCMER.

„În jurul orei 17, cei din interior au încetat să mai răspundă cu foc. Pe acest fond de acalmie au fost aduși doi localnici, care au fost obligați să intre în casă pentru a verifica situația. Aceștia au ieșit după scurt timp afară cu armele partizanilor, anunțând că cei doi sunt morți. La verificarea trupurilor, s-a constatat că Mârza era decedat iar Gligor grav rănit. După afirmațiile martorilor, pentru a-i grăbi moartea, un securist a mai tras în capul lui Gligor Traian două focuri de armă”, se arată în reconstituirea faptelor, documentată de Institutul amintit.

Grozăviile au continuat

În seara de 9 martie, trupurile celor două au fost dezbrăcate complet şi întinse pe podeaua casei. Securitatea a adus aici zeci de localnici pentru a le arăta ce-i aşteaptă pe cei care se opun noului regim. Proprietara casei, Silvia Giurgiu, văduvă de război, a fost arestată, torturată şi, mai târziu, condamnată la doi ani de muncă silnică. A doua zi s-a avansat ideea arderii celor două cadavre. Până la urmă cei doi au fost îngropaţi în grădina din spatele casei. Fără o cruce şi fără nici măcar o movilă. Trei ţigani dintr-un sat alăturat au fost puşi să sape groapa. Moartea lor nu a fost consemnată în niciun document. „Locul nu a fost marcat nicicum. S-a făcut agricultură pe acel teren. Ba chiar am fost un pic încurcaţi şi de legendele create după aceea, conform cărora cei doi ar fi fost dezgropaţi şi înmormântaţi în altă parte. Până la urmă am reuşit să găsim locul, dar asta doar după o seire de sondaje arheologice”, explică prof. Gheorghe Petrov. Casa în care s-a produs grozăvia a rezistat „pe picioare”. Între timp a fost extinsă, dar pe unii pereţi se mai văd şi acum urme de gloanţe. Localnicii din Mesentea îi spun „casa împuşcată”.

Perseverenţă

„Cei doi ar trebui reînhumaţi, normal, cu slujbă religioasă, la un loc de cinste, în Alba Iulia. Tot aici cred că s-ar impune şi un monument al luptătorilor anti-comunişti. Am început acţiunile investigative în 2006. Din 54 de morţi căutaţi, am reuşit să găsim, până acum, 34. În fiecare caz sesizăm Parchetul Militar. După ce găsim rămăşiţele cadavrelor, care sunt proba clară că e vorba de o infracţiune, punem la dispoziţia organelor de anchetă şi toate datele pe care le deţinem. Noi nu avem posibilitatea să intrăm în arhivele de cadre. Suntem în 2016, supravieţuitori mai sunt foarte puţini. Nici pe foarte mare parte dintre autorii crimelor nu-i mai avem în viaţă. Totuşi, facem asta pentru că suntem datori, ca o minimă reparaţie morală faţă de aceşti oameni şi faţă de familiile şi urmaşii lor”, adaugă şeful colectivului de cercetare al IICCMER.