Asigurare de sănătate fără plată pentru elevi și studenți
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani sunt asigurați fără plata contribuției de asigurări de sănătate, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și nu realizează venituri din muncă.
În plus, toți elevii, studenții sau ucenicii, după împlinirea vârstei de 18 ani primesc cardul național de sănătate. Acesta se tipărește și se emite din oficiu prin Poștă, la adresa de domiciliu. Pentru că legislația nu prevede un termen de emitere a cardului național față de data împlinirii vârstei de 18 ani, toți cei cărora nu li s-a emis cardul de sănătate beneficiază de servicii medicale, medicamente, în baza verificării de către furnizori a calității de asigurat în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate.
Procedura aflării calității de asigurat
Calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale de sănătate se poate verifica dacă se urmează câțiva pași: primul este de accesare a site-ului CAS Hunedoara, secțiunea „Verificare Asigurat” – http://www.cnas.ro/cjashd/page/verificare-asigurat.html. La această secțiune se introduce CNP-ul și numărul de verificare antispam. Apoi, aplicația va genera un mesaj în care se menționează dacă persoana este sau nu asigurată, dacă există card național de sănătate emis și data înscrierii la medicul de familie. Dacă se constată neconcordanțe între rezultatul verificării și situația actuală, va trebui depusă la CAS Hunedoara, sau să se transmită prin poștă, copia după actul de identitate, un document valabil din care să rezulte calitatea de elev sau student avizat de instituția de învățământ (adeverință) și o declarație pe proprie răspundere care se poate ridica de la sediul instituției sau se poate descărca de pe: http://www.cnas.ro/cjashd/page/declaratii-fnuass.html)
Documentele se pot transmite prin poștă la adresa: Deva, str. 1 Decembrie, nr. 16, prin fax la nr: 0254.218.911 sau pe adresa de e-mail carduri@cjashd.ro.






