Aroganța stă la masă cu incompetența, la Primăria Deva
Primarul municipiului Deva nu înțelege aproape nimic din calculele legate de bugetul localității. În ședința de ieri, edilul Petru Mărginean susținea că municipiul Deva va primi anul acesta cu peste cinci milioane de lei mai mult de la București și că presa locală, care arătase contrariul, a interpretat greșit cifrele.
În realitate, chiar dacă, matematic, primește mai mulți bani decât anul trecut, faptic, bugetul Devei va fi mai sărac anul acesta. În anul 2014, Primăria Deva a primit din cotele defalcate din TVA și impozitul pe venit 43,7 milioane de lei. În anul 2015, Primăria Deva primește 47,3 milioane de lei noi. La o analiză simplistă și superficială, așa cum a făcut Petru Mărginean, Deva pare mai bogată anul acesta. Lucrurile nu stau însă așa decât în opinia lui Mărginean, care este incapabil să interpreteze un buget. În anul 2014 Primăria a primit un milion de lei de la Consiliul Județean pentru echilibrare, bani pe care i-a folosit la capitolul „dezvoltare” pentru diferite cheltuieli de investiții. Anul acesta, Primăria Deva nu mai primește nimic, fiind pe minus la acest capitol cu un milion de lei, față de anul trecut. Tot în anul 2014, Deva a primit prin intermediul Consiliului Județean Hunedoara 73.000 de lei, pentru cheltuieli materiale în școli. Anul acesta nu primește nimic la acest capitol. De asemenea anul trecut Primăria Deva a primit 9.000 de lei pentru cheltuieli materiale în creșe. Nici la acest capitol nu va mai primi nimic anul acesta. Plusul sesizat matematic de Mărginean, de peste cinci milioane de lei, este destinat plății restanțelor salariale câștigate în instanță de cadrele didactice, în cuantum de șase milioane, cu destinație clară.






