Arestat pentru că a încercat să-şi ardă de vie sora
Un bărbat de 57 de ani din Hunedoara a fost arestat preventiv aseară, după ce procurorii şi poliţiştii l-au acuzat că a încercat să-şi ardă de vie sora şi pe concubinul acesteia.
Toată „povestea” a început duminică seara, când o femeie de 52 de ani care locuia într-o baracă de pe strada Voicu Cneazul a cerut ajutorul pompierilor pentru că „locuinţa” din lemn şi cartoane îi luase foc. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Baraca a ars însă în totalitate. Femeia le-a declarat poliţiştilor că are toate motivele să creadă că focul a fost pus intenţionat chiar de fratele ei, cu care, de vreo două săptămâni se certa într-una. La mijloc se pare că ar fi supărarea bărbatului că sora lui ar fi respins avansurile sexuale ale unui prieten de-al său, preferând să-i rămână fidelă concubinului.
Conform primelor concluzii ale anchetei, fratele proprietarei barăcii „fiind sub influența băuturilor alcoolice și pe fondul unei stări conflictuale cu sora sa, ar fi incendiat baraca, confecționată din materiale ușor inflamabile, deși cunoștea că în interior se aflau sora sa și concubinul acesteia”, după cum se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.
Suspectul a fost reţinut marţi, iar ieri după-amiază, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, de către Tribunalul Hunedoara. Individul este acuzat acum de distrugere prin incendiere şi tentativă de omor.







2 Comments