ArcelorMittal, târâtă în scandalul plumbului. Jocuri periculoase cu consecințe economice nebănuite
În timp ce Prefectura o ține din ședință în ședință, sute de tone de plumb otrăvesc Hunedoara după mai bine de două luni de când au fost descoperite. Din rea-voință sau din prostie, autoritățile nu sunt capabile să găsească vinovații, să-i tragă la răspundere și să înlăture deșeurile periculoase din municipiul Hunedoara. Recent în scandal a fost implicată și firma ArcelorMittal.
Prefectura Hunedoara și-a asumat gestionarea situației de urgență cauzată de poluarea gravă cu deșeuri periculoase din municipiul Hunedoara. În realitate, până acum subprefectul Gabriel Samoilescu, care se ocupă de această problemă, nu a făcut decât să încurce lucrurile.
Pe cine protejează Samoilescu
La mai bine de două luni de când au fost descoperite deșeurile periculoase din municipiul Hunedoara, autoritățile nu au reușit să afle ce cantitate de zgură cu conținut de plumb a intrat în județ, în ce interval de timp și cărei firme i-a fost destinată. Pentru acest lucru era suficient ca autoritățile, coordonate de subprefectul Gabriel Samoilescu să ceară de la APM Sibiu documentele pe baza cărora a fost livrată zgura cu plumb de la Rombat Copșa Mică. În aceste documente, aflate la APM Sibiu, sunt notate cu exactitate cantitățile de zgură scoase din incinta fabricii de la Copșa Mică și destinatarul acesteia din județul Hunedoara. Următorul pas ar fi fost realizarea unui inventar la sediul destinatarului care era obligat să depoziteze zgura primită în condiții de siguranță în depozite autorizate și să o prelucreze în instalații, la rândul lor autorizate. Cantitatea de zgură livrată de la Copșa Mică ar fi trebuit să se regăsească în depozitele firmei beneficiare din județul Hunedoara. Singura astfel de firmă autorizată pentru operațiuni cu deșeuri de plumb fiind Minprod, cu depozite în Șoimuș. Aceasta ar fi trebuit să explice unde se găsesc cantitățile de substanțe periculoase primite, dacă au fost prelucrate și vândute, putea să indice firmele către care au fost înstrăinate, în așa fel încât comisarii Gărzii de Mediu să poată lua urma substanțelor periculoase. Autoritățile preferă să facă o anchetă haotică, care nu va avea ca rezultat decât mușamalizarea faptelor și „curățarea” persoanelor vinovate.
Peste 2.800 de tone de plumb plimbate prin județ
Glasul Hunedoarei a făcut ceea ce nu au făcut autoritățile și a aflat că de la Copșa Mică au plecat către Minprod peste 2.800 de tone de plumb care au fost apoi trecute prin mai multe societăți comerciale pentru a li se pierde urma. Firmele aparțin unor personaje controversate din municipiul Hunedoara, pe care autoritățile par că vor să le scape de răspundere. Una dintre firmele la care au ajuns ilegal deșeuri periculoase aparține lui Gheorghe Rusu, zis Romică din Hunedoara. Acesta are o stație-pilot de prelucrare a nisipurilor auro-argintifere în Zlaști. Aici au fost prelucrate ilegal deșeurile periculoase din plumb fără ca Romică să fie măcar amendat de către Garda de Mediu. Comisarii au o explicație halucinantă pentru „mila” cu care este tratat Rusu Gheorghe. Acesta se află în arest preventiv fiind acuzat, printre altele, că l-a mituit pe comisarul Traian Berbeceanu cu un autoturism. Un alt personaj controversat, inculpat în dosarul Hidra, de care autoritățile încearcă să îndepărteze răspunderea pentru poluarea Hunedoarei cu plumb este Gabriel Deac. Firma acestuia a transportat ilegal o mare parte din deșeurile plimbate prin județul Hunedoara și tot el este proprietarul zgurilor prelucrate pe malul râului Cerna și a celor depozitate în incinta ICSH.
Comisarii gărzii de mediu fac „troc” cu interesele naționale
Unul dintre primii angajați ai Gărzii de Mediu care a ajuns la fața locului și a încercat să minimalizeze consecințele poluării cu plumb din Hunedoara este Marius Dobra. Acesta „s-a afirmat” și în trecut în scandalurile legate de procesarea neconformă a zgurii siderurgice de pe haldele din Hunedoara, fiind de notorietate prietenia lui cu personaje dubioase din zona traficului de fier vechi din orașul de pe Cerna. Surse din Primăria Hunedoara au confirmat că la sfârșitul săptămânii trecute ArcelorMittal a notificat municipalitatea referitor la faptul că un tractor cu remorcă aparținând unei firme de salubritate depozitează crengi uscate pe terenul viran ce aparține combinatului siderurgic. Sensibiltatea ArcelorMittal față de poluarea cu crengi uscate a terenului, comparativ cu lipsa de reacție în ceea ce privește poluarea cu plumb a proprietăților investitorului indian este cel puțin suspectă. Surse din conducerea ArcelorMittal susțin că înainte de notificarea Primăriei cu privire la „plouarea” cu crengi uscate a avut loc o întâlnire între conducerea ArcelorMittal și comisarul Marius Dobra, în care indienilor le-a fost reamintit că ar putea avea mari probleme legate de mediu dacă „se uită atent” spre deșeurile de plumb. Mai mult decât atât, în urma presiunilor făcute de deputatul de Hunedoara, Carmen Hărău, asupra autorităților pentru rezolvarea cât mai grabnică a problemei poluării cu plumb, firmele acesteia au fost supuse unor controale în urma cărora comisarii nu au găsit nimic în neregulă. Astfel că au încercat să lege „poluarea” cu crengi uscate a terenurilor ArcelorMittal de firma acesteia care se ocupă cu întreținerea zonelor verzi. Aceleași surse din conducerea ArcelorMittal susțin că firma este șantajată de comisarii gărzii de mediu Hunedoara care ignoră nerespectarea de către investitorul indian a contractului de privatizare. Conform înțelegerii dintre Mittal și statul român, indianul ar fi avut obligația să investească peste 70 de milioane de euro în protecția mediului. Termenul până la care trebuiau făcute aceste investiții expiră la sfârșitul acestui an și ArcelorMittal nu a cheltuit nici măcar un euro pentru investiții de mediu.






