glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Aproximativ 120 de hunedoreni și-au găsit un loc de muncă la Bursă

Bursa locurilor de muncă a fost cu noroc pentru 119 șomeri din județul Hunedoara. Aceștia au reușit să-și găsească un job, majoritatea persoanelor încadrate în muncă fiind din Hunedoara – 27. Bursa a fost organizată de către Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara și a avut loc ieri, în Deva, Hunedoara, Petroșani, Orăștie, Hațeg, Brad, Călan, Simeria, Lupeni și Vulcan. Pentru participarea la bursă au fost contactaţi un număr de 140 angajatori dar au participat efectiv un număr de 52 agenţi economici. Aceștia au „pus la bătaie” 218 posturi, cele mai multe fiind în Deva (85), urmând Petroșani (30), Călan (22) și Orăștie (20). Deși la acțiune au participat 548 de șomeri, doar 159 de persoane au fost selectare în vederea încadrării în muncă. Dintre acestea, 119 persoane au fost angajate pe loc. Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, agenţia va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă.

Back to top button